Focar de COVID-19 la bordul unei nave sub pavilion Malta la Constanța: opt persoane confirmate pozitiv

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 02-09-2020

Actualizat: 02-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: SANADOR

Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a anunţat existenţa unui focar de COVID-19 la bordul unei nave sub pavilion Malta aflată la reparaţii în docul Şantierului Naval Constanţa (ŞNC), informează, miercuri, Prefectura Constanţa, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, opt cetăţeni străini, dintre care cinci navigatori filipinezi şi trei tehnicieni bulgari, aflaţi la bordul navei Seamaster IV, andocată în ŞNC pentru reparaţii, din data de 10 august, au fost confirmaţi cu COVID-19 şi urmează să fie internaţi în unităţi medicale din Constanţa.

"Pe 21 august, şapte dintre navigatori au fost schimbaţi la bord de şapte conaţionali, iar 15 tehnicieni din Bulgaria au sosit în ŞNC pentru lucrări specifice de mentenanţă la nava Seamaster IV. În data de 31 august, toţi cei 41 de cetăţeni străini (26 de membri ai echipajului, respectiv 15 tehnicieni), au fost testaţi pentru COVID-19. Opt dintre aceştia (cinci navigatori filipinezi şi trei tehnicieni bulgari) au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi urmează să fie internaţi", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Constanţa.

Citește și: Panică în Odorheiu Secuiesc: un urs a intrat în curtea unui localnic și apoi a mers pe o stradă din municipiu; a fost emis mesaj RO-ALERT

Reprezentanţii Prefecturii Constanţa au mai precizat că celelalte 33 de persoane de pe navă vor rămâne în carantină la bord şi că se fac diligenţele necesare pentru ca 12 dintre tehnicienii bulgari să fie trimişi în ţară pentru efectuarea perioadei de carantină.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri