Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fosta formaţiune a lui Iohannis îl respinge pe primarul din Baia Mare: Cătălin Cherecheş NU poate fi preşedinte FDGR Maramureş

arhiva personala
Catalin Chereches

Candidatura pe care şi-a anunţat-o primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, la funcţia de preşedinte al Forumului Democrat German din România (FDGR) - filiala Maramureş este un punct de vedere personal şi nu s-a pus această problemă în cadrul organizaţiei, se precizează într-un comunicat de presă al conducerii FDGR - Regiunea Transilvania de Nord - Satu Mare, potrivit Agerpres.

"Referitor la declaraţia domniei sale din data de 28 aprilie 2018, privind candidatura dânsului pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei noastre, menţionăm că aceasta reprezintă un punct de vedere personal. Tema alegerii sale ca preşedinte sau membru în cadrul conducerii organizaţiei noastre nu s-a pus niciodată. În fapt, domnul Cătălin Cherecheş, în calitatea sa de membru simpatizant al organizaţiei noastre şi conform Statutului FDGR, nu poate fi ales într-o astfel de funcţie", se menţionează în comunicatul organizaţiei, semnat de Josef Holzli (preşedinte) şi Walter Ubelhart (vicepreşedinte).

Vezi şi: Te-a mușcat o căpușă? Iată ce SIMPTOME ar trebui să te alarmeze!

Totodată, conducerea organizaţiei spune că apreciază implicarea primarului municipiului Baia Mare în susţinerea etnicilor germani şi a educaţiei în limba maternă. 

"Forumul Democrat al Germanilor din Baia Mare, din Maramureş şi din Regiunea Transilvania de Nord apreciază faptul că domnul Cătălin Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare şi de membru simpatizant al organizaţiei noastre, este un promotor al învăţământului, al limbii, culturii şi tradiţiilor minorităţii noastre", se arată în comunicat. 

De asemenea, organizaţia regională respinge o posibilă separaţie a filialei din Maramureş a FDGR faţă de structura regională sau cea naţională, dar admite continuarea colaborării politice în cadrul alianţei de partide care formează "Coaliţia pentru Baia Mare". 

"Iar în ceea ce priveşte o separare a unei organizaţii locale a FDGR de structura regională sau naţională, lucru de asemenea recomandat de domnia sa în cadrul aceluiaşi discurs, nici nu intră în discuţiile noastre. Despre o colaborare politica pe viitor sau continuarea pentru încă un mandat al FDGR Baia Mare în cadrul Coaliţiei pentru Baia Mare poate fi vorba însă şi acest aspect va fi supus discuţiei în cadrul organizaţiei noastre", adaugă sursa citată. 

Sâmbătă, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a anunţat în faţa participanţilor la Serbarea Forumului Democrat German din Baia Mare "Frühlingsrauschen" că intenţionează să candideze pe viitor la funcţia de preşedinte al FDGR Maramureş.

Vezi şi: Un cunoscut nutriţionist dezleagă misterul: Îngraşă sau nu brânza? .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.