Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fostul șef al Rapidului plasat sub CONTROL JUDICIAR după judecarea propunerii de ARESTARE a DIICOT-Interlopii Marian și Petre Ilie `Geamănu`, ARESTAȚI PREVENITV

nicolae cristescu

Un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a stabilit, vineri arestarea preventivă  a interlopilor Petre și Marian Ilie, din clanul Geamănu, dar și a altor apropiați ai acestora în vreme ce a stabilit cercetarea sub control judiciar a fostului acționar al Rapid, Nicolae Cristescu

”Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: ILIE PETRE, PREDA EUGEN,  ONORIU-ÎMPĂRĂȚEL DAVID,  SOTIR SOLOMON,  ILIE MARIAN,  NOMOLOȘANU MARIUS,  STOICA TERENTE ADRIAN, pe o durată de 30 de zile în cazul fiecăruia, începând de la data punerii în executare.

Constată că inculpaţii au fost puşi în libertate la data şi ora expirării măsurii reţinerii, după caz. ia măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpaţii:

- CRISTESCU NICOLAE,  ILIE RADU,  ILIE FLORIN, pe o durată de 60 de zile în cazul fiecăruia, începând de la data de 13.08.2021 şi până la data de 11.10.2021, inclusiv.

Constată că inculpaţii au fost puşi în libertate la data şi ora expirării măsurii reţinerii, după caz.

Pe timpul controlului judiciar, impune fiecărui inculpat să respecte următoarele obligaţii:

- să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se afla cauza;

- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi - cu excepția membrilor de familie - sau de martorii din dosar, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme”, se arată în soluția pe scurt a magistratului TB.

Între timp măsura reținerii tuturor celor zece persoane propuse pentru arestare preventivă în acest caz a expirat, primele rețineri având loc miercuri noapte.

Decizia de vineri nu este definitivă și poate fi contestată de cei implicați dar și de procurorii DIICOT la Curtea de Apel București.

Fostul acționar al Rapid Nicolae Cristescu a fost reținut, miercuri noapte de DIICOT, în dosarul în care procurorii de la crimă organizată fac cercetări privind pretinse fapte de camătă și șantaj.

În acest dosar au fost reținuți și luptătorul Eugen Preda, cel condamnat definitiv pentru orchestrarea furtului de arme de la Ciorogârla, precum și interlopul bucureștean Petre Geamănu.

Alături de cei trei vor compărea în fața unui magistrat de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunerea arestării preventive alte șapte persaone care au ajutat gruparea în executarea pretinselor fapte.

Procurorii DIICOT de la Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Grupări Infracționale Violente al DGPMB și Serviciului Investigații Criminale al IPJ Ilfov fac 18 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Argeș, Dâmbovița și Ialomița, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.

Citește și: Declarație ȘOC în dosarul agenților VIOLENȚI de la SECȚIA 16: „Nu l-am denunțat pe Șeicaru„ ...

În cauză s-a reținut faptul că, în cursul anului 2018, după eliberarea din penitenciar a lui Petre Geamănu, membru marcant al lumii interlope, acesta a reușit să restructureze gruparea infracțională din care făcea parte anterior și a devenit liderul grupului, detașându-se astfel față de restul membrilor, prin puterea de a lua deciziile în momentele importante.

Acesta a menținut coeziunea grupului infracțional, a atras noi membri și a consolidat relații cu persoane de notorietate din mediul infracțional.

Astfel, suspectul a atras în gruparea infracţională luptători, practicanți de sporturi de contact, ori alte persoane violente. În acest fel, acesta a reușit să coordoneze colectarea de sume de bani cu titlu de „taxă de protecție” ori ca „amendă”.

Noua structură, pe fondul renumelui clanului, a adus eficiență grupului infracțional, acesta devenind unul dintre cele mai temute din țară.

Cooptarea unui cunoscut practicant de sporturi de contact de performanță, Eugen Preda, cel condamnat definitiv pentru orchestrarea furturlui de arme de la Ciorogârla, în vederea constituirii grupului infracțional organizat a sporit randamentul acțiunilor de constrângere ori intimidare, exercitate în scopul obținerii de sume de bani.

În urma activităților de cercetare penală efectuate în cauză a rezultat faptul că, membrii grupului infracțional organizat au acționat, în principal, pentru constrângerea persoanelor potente financiar, care activau în domeniul imobiliar și evitau, pe fondul temerilor, sesizarea organelor judiciare.

Citește și: BREAKING! Metode de lucru INTERLOPE, invocate de instanță în cazul SECTORIȘTILOR de la Secția 16 ...

„Amenzi„ pentru „îndrăzneală„...

Astfel, în baza unor planuri elaborate și adaptate fiecărui caz în parte, dar aplicând, în genere, același modus operandi, membrii grupului infracțional au abordat victimele într-o manieră intimidantă, acestora fiindu-le imputată, de regulă, „îndrăzneala” de a demara proiecte imobiliare fără acordul liderului grupării.

Pentru a li se permite continuarea sau finalizarea lucrărilor, membrii grupării le-au pretins acestora veritabile „taxe de protecție”, pentru pretinse prejudicii suferite în urma edificării imobilelor.

Constrângerea victimelor s-a realizat fie prin amenințare directă, fie prin abordarea persoanelor apropiate victimei și transmiterea mesajelor din partea liderului grupului infracţional sau alte metode intimidante, cum ar fi urmărirea victimei sau a locuinței acesteia, staționarea membrilor grupului în fața imobilelor de locuit ale acestora, deplasarea frecventă a membrilor grupului la șantierele coordonate de către victime.

Similar modului de operare utilizat în cazul dezvoltatorilor imobiliari, membrii grupului infracțional organizat au acţionat și ca recuperatori de datorii.

Astfel, suspecţii punctau persoane potente financiar care aveau datorii la terțe persoane sau cărora li se puteau impune, sub diferite alte motive, o datorie.

Citește și: BREAKING! OMERTA polițiștilor acuzați de TORTURĂ a fost SPARTĂ de colegii lor jandarmi ...

Ulterior, liderul împreună cu membrii grupului infracțional interveneau în soluționarea conflictelor identificate și impuneau, prin constrângere, plata sumelor de bani datorate precum și a unor comisioane ca urmare a recuperării creanțelor.

Totodată, membrii grupului infracțional organizat, sub coordonarea liderului, au acționat în vederea comiterii infracțiunii de camătă, prin acordarea de împrumuturi bănești cu dobândă.

De multe ori, persoanele aflate în imposibilitatea returnării sumelor de bani împrumutate și a dobânzilor aferente au fost amenințate cu acte de violență pentru determinarea acestora la plata datoriilor.

Surse judiciare afirmă pentru STIRIPESURSE că victimele acestei noi grupări Geamănu ar fi fost de regula afaceriști mărunți din sectorul imobiliar din zona Sectorului 6 sau Ilfov.

În urma percheziţiilor efectuate în cauză au fost identificate şi ridicate sume de bani, arme, înscrisuri cu valoare probatorie, droguri de mare risc(cocaină), dispozitive de stocare şi telefoane mobile.

La sediul DIICOT – Structura Centrală, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Poliției Rutiere, Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor din cadrul Poliței Capitalei, Inspectoratului de Poliție Județean Arad şi Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei “Vlad Ţepeş”.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.