Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vladimir Petkovic, selecţionerul Elveţiei: Jucătorii mei au fost eroii serii

Inquam Photos/ Octav Ganea
Euro 2020

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Elveţiei, Vladimir Petkovic, a declarat vineri seara, după ce echipa sa a ratat calificarea în semifinalele EURO 2020 fiind eliminată de Spania la lovituri de departajare, că jucătorii săi au fost ''eroii serii'' şi că este mândru de întreaga echipă, scrie AFP.

''Felicitări Spaniei, a dat totul şi a câştigat. Dar eu sunt foarte mândru de echipa mea, de toţi jucătorii. Din păcate, cartonaşul roşu ne-a complicat jocul...Cu toate acestea, jucătorii mei au fost eroii serii. Ar fi meritat să treacă mai departe. Ştiam deja că sunt eroi, pentru că am realizat ceva deosebit ajungând până în această fază. Înainte de loviturile de departajare le-am spus că trebuie să dea dovadă de încă puţină energie pentru a avea succes, dar nu au mai găsit-o. Aceste lovituri sunt o loterie şi de data aceasta am pierdut. Portarul Yann Sommer este un erou, efectiv a impresionat'', a spus Petkovic,

El a adăugat că deşi echipa a fost foarte aproape de calificare, a părăsit competiţia cu fruntea sus, informează Agerpres.

''Sentimentele mele sunt amestecate, dar există mai multe lucruri pozitive decât negative. A fost o competiţie fantastică care ne-a făcut să creştem, să progresăm'', a punctat selecţionerul.

După ratarea calificării, naţionala pregătită de Vladimir Petkovic a primit mesaje de încurajare şi susţinere din partea guvernului elveţian şi a preşedinţiei Confederaţiei elveţiene care au arătat că ţara este ''mândră'' de ceea ce a realizat prima reprezentativă de fotbal la acest turneu european.

Elveţia a pierdut vineri seara, la Sankt Petersburg, în faţa Spaniei, în sferturile de finală ale EURO 2020, fiind învinsă cu scorul de 3-1 la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal după 120 de minute, 1-1 (1-0, 1-1).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.