Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FOTO-VIDEO Regele Charles e palid și se mișcă încet după ce a aflat că are cancer, dar mai are umor: a făcut o vizită simbolică la alți bolnavi de cancer

regele charles

FOTO-VIDEO Regele Charles e palid și se mișcă încet după ce a aflat că are cancer, dar mai are umor: a făcut o vizită simbolică la alți bolnavi de cancer

Regele Charles al III-lea şi-a reluat marţi, surâzător, îndatoririle publice, la Londra, după trei luni de absenţă ca urmare a diagnosticului de cancer pe care l-a primit şi a tratamentului pe care îl urmează pentru această boală, transmite AFP, relatează Agerpres.

Regele în vârstă de 75 de ani a ales în mod simbolic să se deplaseze la un centru pentru tratarea cancerului, alături de regina consoartă Camilla, în vârstă de 76 de ani.

Charles al III-lea, purtând un costum albastru, a sosit cu un Bentley regal, în a doua parte a dimineţii de marţi, la centrul Macmillan de la University College Hospital, unde a petrecut aproximativ patruzeci de minute.

Mergând încet, regele a dat mâna cu mai multe persoane şi a vorbit cu îngrijitori şi pacienţi. El a purtat o cravată desenată cu dinozauri, semn că nu și-a pierdut simțul umorului. Suveranul britanic, care s-a aşezat lângă mai mulţi pacienţi, a acceptat flori de la copii cărora le-a împărţit daruri înainte de a pleca împreună cu soţia sa, după cum se vede pe filmarea de mai jos.

Prin acest prim angajament public din ultimele trei luni, regele a dorit să atragă atenţia publicului asupra importanţei diagnosticării precoce.

"Majestatea Sa a depus toate eforturile pentru a întâlni cât mai mulţi angajaţi şi pacienţi posibil", a declarat directorul spitalului, David Probert, după "vizita incredibil de inspirată", adăugând că pacienţii au fost "încântaţi" să-l vadă pe suveran.

”Sunt bine, mulțumesc”, a spus regele Charles la revenirea sa la îndatoririle publice.

Regele nu s-a vindecat încă

Regele îşi continuă tratamentul, iar îndatoririle sale vor fi "calibrate cu atenţie", printr-o "consultare efectuată îndeaproape cu medicii săi", a precizat Palatul Buckingham, care a anunţat vineri reluarea unui "număr" limitat de angajamente.

Regele şi regina urmează să-l primească în iunie - la o dată neprecizată - pe împăratul Naruhito al Japoniei şi pe soţia acestuia, împărăteasa Masako, pentru o vizită de stat efectuată la invitaţia guvernului britanic.

Participarea la alte posibile angajamente - cursa de cai la Royal Ascot, evenimentul care marchează 80 de ani de la Debarcarea din Normandia (D-Day), ceremonia "Trooping the Color", petreceri tradiţionale în grădină - va avea loc la sfatului medicilor regelui, mai aproape de data de desfăşurare a acestora.

Părerea medicilor

Potrivit Palatului Buckingham, medicii sunt "foarte încurajaţi de progresele înregistrate până în prezent şi rămân optimişti în legătură cu recuperarea regelui".

La începutul lunii februarie, la nouă luni de la încoronarea sa din mai 2023, Palatul a anunţat că Charles al III-lea suferă de cancer, descoperit în urma unei intervenţii chirurgicale la prostată, realizată în ianuarie. Natura cancerului şi starea de sănătate a regelui nu au fost precizate.

Charles al III-lea şi-a suspendat ulterior îndatoririle publice, însă şi-a continuat sarcinile de monarh constituţional, care includ în special semnarea legilor, întâlnirea regulată cu prim-ministrul şi validarea anumitor numiri în funcţie.

Suveranul britanic a avut o stare de sănătate suficient de bună pentru a face o baie de mulţime la finalul slujbei de Paşte, la sfârşitul lunii martie.

Anul 2024 a fost deosebit de dificil pentru familia regală britanică

Pe lângă rege, prinţesa de Wales, Kate, soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a fost de asemenea diagnosticată cu cancer, depistat în urma unei intervenţii chirurgicale abdominale majore, în ianuarie.

Prinţesa în vârstă de 42 de ani a făcut anunţul privind boala sa la 22 martie, într-un mesaj video emoţionant, şi a declarat că urmează chimioterapie. Ea nu a precizat natura cancerului cu care a fost diagnosticată.

Cuplul şi-a sărbătorit luni cea de-a 13-a aniversare a nunţii. Prinţul William şi Kate au împreună trei copii, George (10 ani), Charlotte (8 ani) şi Louis (6 ani).

Cu excepţia mesajului video, prinţesa nu a mai fost văzută în public de la Crăciun.

Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, Harry, care locuieşte în California, Statele Unite, este aşteptat la Londra, la data de 8 mai, pentru a marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, o competiţie dedicată soldaţilor şi veteranilor răniţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.