Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO| Zeci de mii de francezi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva politicilor preşedintelui Emmanuel Macron

nyt.com
franta protest

Zeci de mii de oameni au ieşit duminică în stradă la Paris pentru a protesta împotriva politicilor preşedintelui Emmanuel Macron, relatează dpa şi AFP.

Manifestaţia a avut loc la apelul formaţiunii de opoziţie de stânga LFI (La France Insoumise, Franţa nesupusă) a lui Jean Luc Melenchon, în semn de protest împotriva creşterii costului vieţii, dar şi inacţiunii guvernului în ce priveşte combaterea schimbărilor climatice.

Potrivit postului de ştiri BFMTV, organizatorii au afirmat că mitingul a reunit în capitală 140.000 de oameni, în timp ce poliţia a estimat participarea la 30.000 de oameni, potrivit Agerpres.

La manifestaţie a fost prezentă şi laureata Premiului Nobel pentru literatură din acest an, Annie Ernaux.

Marşul a fost menit, în parte, să demonstreze unitatea stângii împotriva guvernului după ce în ultimele luni aceasta a fost zdruncinată de scandaluri legate de acuzaţii de violenţă împotriva femeilor. Doi oficiali din Partidul de Stânga şi ai Verzilor au demisionat.

În acelaşi timp, atmosfera a devenit foarte tensionată în Franţa în ultimele zile. O grevă lansată cu peste două săptămâni în urmă de lucrătorii din rafinării pentru majorări salariale a determinat sincope în livrări, iar preţul combustibilului a ajuns şi la trei euro litrul.

Autorităţile se tem tot mai mult că s-ar putea ajunge la demonstraţii similare protestelor "vestelor galbene" din 2018 şi 2019, declanşate în parte de creşterea taxelor pe combustibil. Totuşi, la o zi de greve şi proteste pe plan naţional convocată la finele lui septembrie au luat parte mai puţini francezi decât se aştepta.

Pentru marţi au fost anunţate noi greve, iar răspunsul la apel ar putea fi de această dată mai puternic, notează dpa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.