Librăria independentă deţinută de Sophie Fornairon în centrul Parisului a reuşit să supravieţuiască ofensivei Amazon graţie unei legi franceze care împiedică oferirea de reduceri de preţuri la livrarea de noi cărţi, dar cu toate acestea ea spune că abilitatea gigantului american de a oferi tarife mai mici la livrări reprezintă o problemă pentru micii librari, transmite Reuters, citat de agerpres.
Acum, Sophie Fornairon speră că o nouă lege avută în vedere de autorităţile de la Paris, care va stabili un preţ minim la livrarea de cărţi, va echilibra şansele în lupta dintre librăriile de vecinătate şi gigantul comerţului electronic Amazon.
"Este doar o revenire la un mediu concurenţial egal. Nu suntem în pericol de a închide librăria în curând, dar lupta cu Amazon este una constantă", spune Sophie Fornairon, proprietara librăriei Canal Bookstore din centrul Parisului.
În replică, Amazon spune că noua lege, adoptată de Parlamentul francez, dar care nu a intrat în vigoare, îi va penaliza pe cei din zonele rurale care nu pot vizita cu uşurinţă o librărie şi se bazează pe livrări. "Impunerea unui cost minim pentru livrarea de cărţi va afecta puterea de cumpărare a consumatorilor", susţine Amazon.
În ţara lui Victor Hugo şi Simone de Beauvoir, unde micile librării de proximitate sunt foarte preţuite, fiind considerate chiar "afaceri esenţiale" cu prilejul carantinelor de anul trecut, aceasta este ultima măsură adoptată de autorităţile statului pentru a încerca să protejeze cultura naţională de avansul marilor firme de tehnologie.
Peste 20% din cele 435 milioane de cărţi vândute în Franţa în anul 2019 au fost cumpărate online, iar cota de piaţă a celor aproximativ 3.300 de librării independente din Franţa s-a redus treptat din cauza concurenţei marilor retaileri online precum Amazon, Fnac şi Leclerc.
Sprijinul venit din partea preşedintelui Emmanuel Macron a ajutat la trecerea prin Parlament a legii, care nu menţionează în mod expres Amazon. În plus, nu a fost încă stabilit care va fi costul minim pentru livrarea de cărţi, acesta urmând să fie negociat cu organismele de reglementare.
Legislaţia franceză interzice deja livrarea gratuită de cărţi, dar Amazon a reuşit să ocolească legea prin perceperea unui tarif de un eurocent. În mod normal, librăriile de proximitate percep un tarif de 5-7 eurocenţi pentru livrarea unei cărţi.
Această strategie de preţ a celor de la Amazon a provocat o creştere a cotei de piaţă în favoarea unui singur operator, susţine Ministerul francez al Culturii.
"Această lege este necesară pentru a reglementa o competiţie distorsionată pe piaţa vânzărilor online de cărţi şi a evita un inevitabil monopol care ar apărea dacă status quo-ul ar persista", spune Ministerul francez al Culturii.
Întrebat când anume ar urma să intre în vigoare noua legislaţie, Ministerul francez al Culturii a refuzat să ofere o dată concretă, spunând că deocamdată este prea devreme să spună.
Pentru Sophie Fornairon, faptul că numeroşi turişti americani trec pragul librăriei sale este o dovadă că legislaţia franceză a reuşit să protejeze magazinele similare celui pe care el îl deţine.
"Turiştii americani îmi spun: 'Nici nu ştiam că mai există librării independente'", afirmă Sophie Fornairon.
Franța se luptă cu Amazon pentru a-și proteja librăriile de gigantul american
București
10°C
Articole Similare

35
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
35

592
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
592

1.408
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
1.408

3.106
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
3.106

6.672
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
6.672

44
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
44

453
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
453

423
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
423

1.039
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
1.039

1.403
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
1.403

2.303
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
2.303

55
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
55

99
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
99
















Comentează