Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, că nu poate aplica ordinul ministrului Novak privind obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă şi a solicitat în acelaşi timp amânarea impunerii lui cu cel puţin un an, potrivit Agerpres.
În plus, Federaţia Română de Fotbal consideră că sunt necesare clarificări cu privire la modalităţile de aplicare a Ordinului şi de verificare a îndeplinirii condiţiilor impuse prin intermediul acestuia. "Subliniem că, la o analiză sumară, procentul de 40 % de jucători români impuşi pentru fiecare echipă în teren, în cazul fotbalului, reprezintă o aplicare inversă a regulii FIFA '6+5', regulă considerată în numeroase ocazii ca fiind în contradicţie cu normele comunitare şi chiar respinsă de Parlamentul European în 2008. Astfel, chiar şi în situaţia în care regula ar fi '5+6', FRF consideră necesară o analiză amănunţită cu privire la compatibilitatea acestei reguli cu normele dreptului UE", susţin oficialii FRF.
Totodată, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a solicitat în cel mai scurt timp posibil o clarificare dacă ponderea de participare impusă prin Ordinul nr. 500, respectiv minimum 40%, se referă la "totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, la sporturile de echipă", sau la lotul de jucători înscrişi în raportul de arbitraj în conformitate cu prevederile art. 6 din Anexa, respectiv "participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă" ori o eventuală a treia variantă.
FRF menţionează că în ceea ce priveşte fotbalul, numărul de jucători participanţi la competiţiile sportive oficiale pentru un anumit club este total diferit de numărul de jucători care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă.
"Astfel, dacă în prima variantă ne putem gândi la întreg lotul de jucători al unui club, în cea de a doua variantă analiza conduce spre lotul de jucători înscris în raportul de arbitraj sau cei 11 jucători titulari şi un număr de 5 rezerve din totalul celor aflaţi pe banca de rezerve la un anumit meci (fiind permise doar 5 înlocuiri, iar după efectuarea acestor înlocuiri, ceilalţi jucători de pe banca de rezerve pierzându-şi dreptul de a putea evolua în meciul respectiv). Mai mult decât atât, în comunicările publice s-a vehiculat o altă variantă de interpretare, respectiv necesitatea ca respectiva pondere de participare să fie îndeplinită de fiecare echipă în parte pe parcursul întregului meci, respectiv în orice moment al jocului, fiecare dintre echipe să aibă minim 40% dintre jucătorii din teren sportivi români (deci minim 5 jucători în cazul fotbalului)", susţin oficialii federaţiei.
Federaţia Română de Fotbal salută dorinţa de implicare a ministrului Eduard Novak pentru creşterea performanţelor loturilor naţionale, dar susţine că acesta ar trebui să îşi concentreze eforturile şi către obţinerea unei asumări la nivel politic pentru ca sportul să devină o prioritate strategică în România.
"Pentru a se produce performanţă sportivă e nevoie de investiţii, fie din partea statului, fie din partea mediului privat. Până când sportul nu va deveni o prioritate strategică la nivel naţional, tot efortul va fi pe umerii cluburilor, a academiilor şi a federaţiilor sportive. FRF consideră că domnul ministru Eduard Novak ar trebui să îşi concentreze eforturile şi în această direcţie, de a obţine o asumare la nivel politic, la nivel naţional, în ceea ce priveşte prioritizarea sportului ca unul de importanţă strategică, acest lucru presupunând şi o finanţare deoarece e necesar ca Statul să se implice mai mult şi în această zonă", se mai arată în comunicatul FRF.
Ministerul Sportului a anunţat, joi, printr-un mesaj publicat pe un site de socializare, că începând cu sezonul 2022-2023 impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă.
"Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă. Obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competiţional următor, 2022-2023", se menţionează pe pagina oficială de Facebook a ministerului.