Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gabriela Firea, după ce și-a dat demisia: 'Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște'

Ministrul Familiei și-a dat demisia. Gabriela Firea susține că pleacă din funcție „cu mare tristețe”.

„Mi-a fost milă mereu de oamenii aflați în nevoie, am ajutat cât am putut pe oricine. Indiferent că am fost sau nu în funcții publice. Cei care mă cunosc personal și nu “de la televizor” știu asta. Se poate uita cineva în ochii mei să-mi spună că eu aș fi putut ști și tolera cel mai mic rău față de cineva?

Îmi pare rău pentru fiecare om în suferință. Inclusiv sau mai ales acum, de cei care nu au fost bine îngrijiți și protejați în căminele de seniori și dizabilități.

Am fost prezentată nedrept în mass media din ultimele 10 zile ca un om prefăcut, cinic, surd la suferința celor din jur. Martor este Dumnezeu și martori sunt toți cei care mă cunosc personal, atât pe mine, cât și pe soțul meu, și familia mea, că această imagine arătată publicului cu atâta înverșunare și cheltuială nu este cea reală.

Am fost zugrăviți în chip negativ tocmai pentru că incomodez prin suma faptelor bune pe care le-am făcut și prin conduita mea.

Plătesc pentru vina de a fi avut încredere în oameni!

Prietena și colega mea Ligia m-a urmat peste tot, în drumul profesional. Am muncit împreună până la epuizare, până la boală. Am plătit amândouă cu afecțiuni grave stresul acumulat la televiziune, în politică, mai ales la primărie. Ea plătește, la rândul ei, tot pentru că a avut încredere în oameni. A vrut să ajute. Nu să facă bani, nu să facă rău.

Pe unde a venit Ligia cu mine, la diferite job-uri, în ultimii ani, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea, și pe alți colegi. Ca șofer, ca om bun la toate. L-a sprijinit la început să-și facă o asociație, dar NU a activat în acele centre. Nu a știut că sunt nereguli! Cu atât mai puțin eu, NU am avut niciun fel de legături și nu aș fi putut accepta ca unei persoane să i se întâmple ceva rău!!

Când a apărut primul articol despre cămine, i-am încetat contractul la biroul parlamentar.

Se poate vedea clar din cele 600 de pagini ale referatului procurorilor, urmare a anchetei derulate timp de jumătate de an, că nici eu, nici soțul meu, nici sora mea - care a lucrat doar pentru Serviciul de copii - NU suntem implicați și NU am avut cunoștință de ceea ce se întâmplă în aceste centre. Am fi reacționat, cu certitudine, am fi apărat viața și demnitatea acestor oameni!

În aceste 10 zile de război total pentru demolarea mea și mai puțin pentru aflarea adevărului, am observat că subit, ca la un semn sau o comandă, a existat un singur interes: să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop.

(...) De aceea, am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez.

Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca. În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile.

Dar, miza celor care au profitat de ancheta autorităților, au confiscat mesajele publice și au pus tunurile pe mine nu este Ministerul Familiei, ci reconfigurarea scenei politice pentru anul electoral viitor.

(...)

Sunt complet nevinovată, s-a văzut și din ancheta derulată, se va constata și în continuare, în justiție, dar ceea ce s-a întâmplat cu viața mea și a familiei mele în ultimele 10 zile mi-a arătat interesul imens ca eu să mă erodez și să-mi scadă până la anulare șansele de a mai câștiga un mandat de primar general.

Voi continua toate inițiativele pentru oameni, în special pentru copii, tineri, femei din Senatul României, alături de colegii mei din grupul social democrat. Nu îmi este greu să o iau de la început, să fac eforturi din nou ca simplu parlamentar, fără funcții politice sonore deocamdată. E o onoare pentru mine să fiu de folos românilor, familiei mele politice, colegilor mei.

Vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți, care credeți în curățenia mea, prietenilor, colegilor din țară primari, parlamentari, președinți de consilii județene care mi-ați trimis mesaje personale de susținere, colaboratorilor și tuturor celor care mi-au trimis un gând bun, cât de scurt.

Politica este uneori grea și urâtă, dar este singura care poate schimba ceva în bine, în timp, la nivel de societate, prin legi corecte pentru cetățeni.

Și știu că Dumnezeu ne dă fiecăruia cât putem duce. Nu, nu mă voi jena de credința mea și nu mă voi cenzura. L-am iubit și îl iubesc pe Dumnezeu cu toată ființa mea. Doar EL știe ce este în sufletul și în gândul nostru! Doamne ajută tuturor!", a spus Gabriela Firea, pe pagina ei de Facebook.

Context

Demisia Gabrielei Firea vine în contextul în care presa a dezvăluit că Ștefan Godei a fost angajat la cabinetul senatorial al ei, după ce el ocupase această funcție pe când actualul ministru al Familiei era primar general al Capitalei (mai multe despre acest subiect AICI). În urma anchetei declanșate de DIICOT în scandalul azilelor groazei, Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.