Gabriela Firea: PNL e ahtiat după putere

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 08-06-2015

Actualizat: 08-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Purtătorul de cuvânt al PSD, Gabriela Firea, susţine că "un Guvern și o majoritate nu se pot schimba, nedemocratic, doar pentru că PNL este ahtiat după putere".

Potrivit acesteia, "isteria celor din Partidul Național Liberal a depășit de mult granițele unui comportament normal pe scena politică. Normalitatea a devenit la PNL să ceară schimbarea unui Guvern altfel decât în Parlament sau prin alegeri democratice."

"Nici nu ne miră acest lucru în condițiile în care sforile fostului partid liberal istoric sunt trase acum de cei care au pierdut fără drept de apel alegerile din 2012. Vorbim despre oameni pentru care democrația nu înseamnă nimic și care ar folosi orice fel de mijloace pentru a reveni la putere. Am văzut și ieri cum liderii PNL ne vorbeau despre dorința de a da un Guvern cât mai repede, în condițiile în care și-au demonstrat în ultima perioadă lipsa totală de viziune și de proiect. Atacul la Victor Ponta nu îl vizează doar pe acesta și acest lucru a fost clar când ni s-a vorbit din nou despre ilustra moțiune de cenzură pe care nici măcar semnatarii acesteia nu o cunosc de fapt bine", mai spune Gabriela Firea, într-un comunicat de presă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri