Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Gala premiilor Goya 2021, mutată o săptămână mai târziu faţă de data stabilită iniţial

24 Horas
premiile Goya

Cea de-a 35-a ediţie a galei premiilor Goya, acordate de Academia spaniolă de film, va avea loc pe 6 martie la Teatro del Soho CaixaBank din Málaga, cu o săptămână mai târziu decât data stabilită iniţial, potrivit TVE, citată de news.ro.

În urmă cu mai mult de două luni, Academia a anunţat data de 27 februarie pentru evenimentului care va fi prezentat de actorul Antonio Banderas şi de María Casado, preşedinta Academia de Televisión.

Banderas, premiat cu un trofeu Goya onorific în 2014 şi desemnat anul acesta cel mai bun actor pentru rolul din „Dolor y gloria”, şi Casado, fostă realizatoare la TVE, vor semna şi scenariul ceremoniei de anul viitor, la care vor lucra mai mulţi scenarişti.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

În timpul galei, de la teatrul lui Banderas din oraşul său natal vor fi realizate conexiuni şi intervenţii cu alte scene din Spania: Palau de les Arts din Valencia şi Teatro Bankia Príncipe Pío din Madrid.

Gala va avea loc „cu toate măsurile de siguranţă” şi va fi „mai austeră, complet diferită de cea de anul trecut, dar de care vom putea fi toţi mândri”, a asigurat Academia, care nu a motivat schimbarea datei.

Málaga va găzdui pentru al doilea an consecutiv gala dedicată filmului spaniol, după cea de-a 34-a ediţie care a avut loc pe 25 ianuarie 2020.

La finalul lunii iulie a fost anunţat că gala premiilor Goya din 2022 va avea loc în Valencia şi va încheia anul dedicat cineastului Luis García Berlanga, marcat de Academia spaniolă de film cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.