Genoa câștigă prima victorie cu Dan Șucu la conducere, învingând Empoli cu 2-1

Autor: Diana Pană

Publicat: 28-12-2024

Actualizat: 28-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: sportpesurse.ro

Echipa italiană Genoa, patronată de românul Dan Şucu, a învins sâmbătă în deplasare, scor 2-1, gruparea Empoli, obţinând prima victorie de când investitorul român a preluat echipa, scrie news.ro.

Prima repriză a partidei din etapa a 18-a dintre Empoli şi Genoa a fost una fără gol marcat şi cu mai multe ocazii de partea gazdelor. Însă după pauză Genoa a deschis scorul încă din minutul 46, prin Badelj. Empoli a ratat un penalti în minutul 54, prin Sebastiano Esposito, şi oaspeţii au profitat, înscriind al doilea gol, prin Ekuban, în minutul 68. Gazdele au redus din diferenţă prin Esposito, în minutul 74, dar Genoa a învins cu 2-1, reuşind prima victorie după patru etape şi prima din mandatul noului patron, românul Dan Şucu.

Genoa a ajuns la patru victorii stagionale şi, cu 19 puncte, se află pe locul 13, în timp ce Empoli este pe 11, tot cu 19 puncte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri