Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania cere pace în Israel, în timp ce armata israeliană a atacat iar spitale din Gaza

wsj.com
gaza

Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a îndemnat duminică Israelul şi mişcarea palestiniană islamistă Hamas să accepte concesii în cadrul negocierilor care au loc în Qatar cu privire la războiul din Gaza şi să convină asupra unui armistiţiu, informează dpa. Semiluna roşie palestiniană a indicat în paralel că armata israeliană a lansat duminică noi operaţiuni vizând două spitale din Fâşia Gaza, a consemnat AFP.

Decesele oamenilor din Gaza şi suferinţele celor peste 100 de ostatici rămaşi în mâinile Hamas sunt interconectate, iar suferinţele trebuie să înceteze pentru toată lumea, a declarat Baerbock, care efectuează luni şi marţi o vizită în Egipt, Israel şi teritoriile palestiniene, a şasea de la începutul războiului.

Ea a apreciat totodată că Israelul trebuie să "deschidă punctele de trecere a frontierei pentru a permite ajutoarelor" să ajungă în mai mare măsură în Gaza, unde situaţia umanitară este disperată, subliniind că paraşutarea de ajutoare nu constituie o soluţie sustenabilă.

Şefa diplomaţiei germane a precizat că Germania îşi "menţine responsabilitatea pentru securitatea Israelului" şi a făcut apel la Hamas să renunţe la arme şi să se angajeze că nu va mai lansa atacuri teroriste împotriva Israelului.

"Dar acest scop nu poate fi atins pe cale pur militară, iar acţiunea militară are limitele sale în dreptul internaţional", a avertizat ea guvernul israelian.

Apelul Annalenei Baerbock la un armistiţiu umanitar a fost întâmpinat cu critici de omologul său israelian Israel Katz, cu care urmează să poarte discuţii marţi.

"Ne aşteptăm ca prietenii noştri să continue să susţină Israelul în aceste vremuri dificile şi nu să-l slăbească în faţa organizaţiei teroriste Hamas", a scris Katz pe reţeaua X, insistând că un armistiţiu umanitar nu poate fi anunţat în absenţa eliberării ostaticilor israelieni, dar şi că Israelul şi aliaţii săi trebuie "să continue să lucreze împreună pentru a spori ajutorul umanitar pentru Gaza".

Aflat duminică la Cairo, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Israelului să "ridice ultimele obstacole în calea ajutorului" pentru Fâşia Gaza, ameninţată de foamete, făcând încă o dată apel către Israel şi gruparea Hamas să "înceteze imediat focul".

Semiluna roşie palestiniană a indicat că armata israeliană a lansat duminică operaţiuni vizând alte două spitale din Fâşia Gaza, Nasser şi Al-Amal, din oraşul Khan Younis din sudul teritoriului palestinian, acestea fiind înconjurate de vehicule militare şi având loc bombardamente "intense".

Ocupanţii spitalului din al-Amal au fost îndemnaţi prin intermediul dronelor să iasă din clădire dezbrăcaţi, în timp ce armata a blocat ieşirea, potrivit Semilunii roşii.

Armata israeliană a indicat la rândul ei că a lansat o operaţiune în cartierul al-Amal pentru a "continua dezmembrarea infrastructurilor teroriste".

Lunea trecută, armata a lansat o operaţiune de anvergură asupra complexului spitalicesc al-Shifa din Gaza, afirmând că a ucis circa 170 de militanţi şi va rămâne acolo până îi va găsi pe toţi.

Al Shifa, cel mai mare spital din Fâşia Gaza înainte de război, este în prezent una dintre puţinele unităţi medicale care funcţionează, cel puţin parţial, în partea de nord a enclavei şi, de asemenea, a oferit adăpost multor civili care şi-au părăsit locuinţele în căutarea unui loc mai sigur.

Israelul a fost vizat de critici dure în noiembrie 2023, când trupele sale au efectuat primul raid asupra acestui spital. Militarii israelieni au anunţat că au descoperit acolo tuneluri, despre care au spus că au fost folosite ca centre de comandă şi control de către Hamas. Atât gruparea Hamas, cât şi personalul medical neagă faptul că spitalul ar fi utilizat în scopuri militare sau pentru a adăposti combatanţi palestinieni.

Războiul dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist efectuat în 7 octombrie de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când aproximativ 1.160 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza. Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza.

Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat cu peste 32.000 de morţi în rândul palestinienilor, în principal civili.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.