Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Germania începe revoluția: După ce a anunțat că mizează pe cărbune, respinge planul UE privind interzicerea automobilelor cu motoare pe combustie

Anadolu Agency
germania steag drapel

Guvernul german nu va fi de acord cu planurile Uniunii Europene care vizează interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, a declarat marţi ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, transmite Reuters.

În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă, scrie agerpres.ro.

Parlamentarii europeni au sprijinit luna aceasta propunerea Comisiei Europene, înaintea negocierilor cu ţările membre UE cu privire la forma finală a legii, scrie agerpres.ro.

Luând cuvântul la un eveniment organizat marţi de Asociaţia Federală a Industriei Germane (BDI), Christian Lindner a spus că vor continua să existe nişe pentru automobilele cu motoare pe combustie astfel încât o interdicţie ar fi o greşeală şi de aceea guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu această legislaţie europeană.

Christian Lindner, membru al Partidului Liberal Democrat (FDP), care împreună cu social-democraţii şi verzii formează coaliţia guvernamentală de la Berlin, a mai spus că Germania va fi cea mai importantă piaţă pentru vehiculele electrice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.