Gheorghe Bunea Stancu, condamnat cu executare într-un nou dosar

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 08-03-2019

Actualizat: 09-03-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tribunalul Vrancea l-a condamnat vineri, pe fostul lider PSD și președinte al Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare cu executare pentru conflict de interese în formă continuată, potrivit Adevărul. Decizia instanței nu este definitivă.

Bunea Stancu a primit și o pedeapsă complementară: interzicerea ocupării unei funcții publice timp de 10 ani după executarea pedepsei.

Procurorii anticorupţie l-au acuzat pe Gheorghe Bunea Stancu că în perioada 28 martie 2006 - 08 martie 2012, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, a îndeplinit mai multe acte, în urma cărora a obţinut în mod direct foloase patrimoniale necuvenite pentru două cluburi sportive din municipiul Brăila, SC Club Fotbal Braila SA şi Asociaţia Handbal Club Dunărea Brăila. constând în încasarea, de către acestea, a sumei totale de 7.492.360 lei, precum şi darea în folosinţă gratuită pe o perioadă de 5 ani a unui autoturism.

În aceeaşi perioadă, fostul preşedinte al CJ Brăila a fost acţionarul majoritar al unei societăţi comerciale care, la rândul ei, prin intermediul altei societăţi, avea calitatea de asociat majoritar la unul dintre cluburile respective şi membru fondator la cel de-al doilea.

Gheorghe Bunea Stancu a mai fost condamnat definitiv pe 2 aprilie 2015 la trei de închisoare în dosarul „Mită la PSD” privind finanţarea campaniei electorale a candidatului PSD la alegerile prezidenţiale din 2009, Mircea Geoană.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială desfăşurată la sfârşitul anului 2009 pentru susţinerea candidatului PSD Mircea Geoană.

Citește și: Olguța Vasilescu s-a întors în Guvern .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri