Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că gimnastica ritmică românească este din nou vizibilă, după cele trei medalii Campionatele Europene de junioare de la Tel Aviv, însă a subliniat că greul de abia acum începe deoarece tinerele sportive trebuie să se menţină la nivelul aşteptărilor la competiţiile următoare, potrivit Agerpres.
Conform paginii oficiale de Facebook a Ministerului Sportului, Novak le-a vizitat în sala de antrenament pe medaliatele de la Campionatele Europene pentru a le felicita şi încuraja.
"Mi-am dorit foarte mult să le cunosc pe campioanele noastre la gimnastică ritmică. Ceea ce au realizat ele este impresionant, pentru că România nu a mai avut o medalie la o competiţie de acest nivel de aproape 30 de ani. Iar ele au adus trei medalii dintr-un foc: argintul pe echipe, aurul la măciuci şi bronzul la minge. Dacă le priveşti, sunt micuţe, delicate, aparent fragile, dar câtă forţă şi determinare au avut aceste fete. Merită respectul nostru! Alături de ele, antrenorii, conducerea Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, oameni devotaţi şi dedicaţi performanţei, care au crezut în steaua norocoasă a acestui sport şi au ajutat-o să strălucească din nou, cu efort, cu muncă, cu puterea de a nu se lăsa descurajaţi de greutăţi. Acum toată această echipă frumoasă este conştientă că gheaţa a fost spartă, gimnastica ritmică este din nou vizibilă, a câştigat un capital important de imagine, dar ce e mai greu de abia de acum începe: menţinerea sa la nivelul de aşteptare şi încredere pe care ni l-au construit. Bravo, Amalia! Bravo, Christina! Felicitări doamnelor antrenoare, conducerii federaţiei şi părinţilor! Mult succes vă doresc şi vă promit tot sprijinul meu", a afirmat Eduard Novak.
Lotul de junioare al României a cucerit trei medalii la Campionatele Europene de gimnastică ritmică desfăşurate în perioada 15-19 iunie la Tel Aviv.
Amalia Lică a adus României prima medalie de aur din istoria Europenelor de gimnastică ritmică, la măciuci, iar Christina Drăgan a obţinut bronzul la minge. România a cucerit şi argintul pe echipe, reuşind să marcheze un moment istoric pentru acest sport.
Gimnastica ritmică e din nou vizibilă, dar ce e mai greu de acum începe, transmite ministrul Eduard Novak
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

60
Cutremur la FRF! Stoichița pleacă, Hagi își aduce omul de suflet - surse TruMedia
60

1.803
Judecătorii CCR, lovitură de proporții pentru Gigi Becali: Pierde dreptul de a folosi numele Steaua și procesul pentru 37 de milioane de euro
1.803

19
Adrian Mutu nici nu vrea să audă de o revenire la fosta sa echipă: Oamenii trebuie să-și ia banii de acolo'
19

28
A venit nota de plată. Dinamo a fost amendată pentru bannerul afișat la meciul cu Rapid
28

25
Alex Pop visează la un trofeu cu Dinamo: 'Aș sacrifica campionatul'
25

40
Fabio Capello, tranșant după ce Italia nu s-a calificat la CM: 'O ruşine şi o tragedie'
40

44
Programul meciurilor din etapele 5-6 din play-off şi play-out în Superliga
44

34
S-a votat. Anul 2027, 'Anul Ilie Năstase'
34

660
Negocieri dure. Ce condiții pune Gică Hagi pentru a prelua naționala României. Când va face FRF anunțul
660

3.574
Lovitură majoră pentru ultrași / Legea 4 a fost modificată în Senat: măsuri mai stricte și pedepse mai dure pe stadioane, spectacol pirotehnic interzis după fluierul de start
3.574

80
Postarea care le dă de gândit suporterilor. Robert Lewandowski ar putea să se retragă de la națională după ce Polonia a ratat calificarea la CM
80

154
VIDEO Imaginile cu Novak Djokovic au devenit virale. A fost în tribune la barajul decisiv dintre Bosnia și Italia
154

35
Emma Răducanu se retrage de la turneul WTA 500 de la Linz
35
















Comentează