DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Gothaer Asigurări Reasigurări îşi dezvoltă planul strategic pe termen mediu de 3 ani

oameni asigurari banci

Gothaer Asigurări Reasigurări dezvoltă în prezent un plan de afaceri pe 3 ani, după ce la finalul anului trecut anunţa că şi-a revizuit în detaliu activităţile din Europa de Est şi a decis să îşi concentreze resursele pe piaţa germană, potrivit agerpres.ro.

Citeste si Viorica Dăncilă, despre dezvoltarea UE - Încrederea oamenilor se poate pierde într-o clipă

Astfel, Gothaer va dezvolta şi implementa o strategie ce vizează "o reaşezare ordonată a activităţilor companiei din România.

"La finalul anului trecut, Gothaer a anunţat o modificare a focusului strategiei cu privire la activitatea grupului în România. După 2 luni de analiză atentă şi modificări în cadrul conducerii companiei, Gothaer îşi poate completa declaraţia cu anumite aspecte strategice cheie referitoare la prezenţa viitoare a companiei pe piaţa de asigurări din România", se spune într-un comunicat al companiei.

Cu un nou CEO alături, Leslie J. Breer (sub rezerva aprobării de către Autoritatea de Supraveghere Financiară), Gothaer menţionează că dezvoltă în prezent un nou model de afaceri mai durabil şi un plan de afaceri pe 3 ani. În plus, un nou CFO se va alătura companiei în următoarele săptămâni.

'Credem că orice companie trebuie să facă un pas în lateral din când în când pentru o retrospectivă asupra activităţii sale, în scopul alinierii acesteia cu condiţiile economice actuale şi totodată cu aşteptările acţionarilor săi. Din acest motiv, Gothaer a început să îşi analizeze portofoliul, liniile de business, costurile şi performanţa companiei în general, pentru a-şi modela dezvoltarea viitoare pe piaţa locală. Obiectivul nostru principal este să atingem pragul de break-even, iar pentru acest lucru avem toate mijloacele necesare şi o mare experienţă în România. Când vorbim despre viitorul companiei Gothaer pe piaţa de asigurări din România, trebuie să luăm în considerare faptul că aceasta beneficiază de o considerabilă stabilitate financiară din partea grupului din care face parte şi a reasigurătorilor săi renumiţi. Prevederile şi normele Solvency II sunt îndeplinite, aplicate şi respectate corespunzător în toate aspectele activităţii noastre pentru dezvoltarea viitoare a business-ului. Toate eforturile investite în ultimii ani pentru a face Gothaer recunoscută drept un partener de încredere în domeniul asigurărilor dau roade acum şi este momentul să privim înainte spre următorul pas normal: profitabilitatea', a declarat Christopher Lohmann, CEO Gothaer Allgemeine AG şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie Gothaer Asigurări Reasigurări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.