Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

GRAFIC | Campania de vaccinare a intrat în impas: Ţinta anunţată de Cîţu, ratată la mare distanţă

Premierul Florin Cîţu anunţa, pe 30 aprilie, că în România există toate condiţiile să se ajungă la 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Condiţiile poate au existat, însă organizarea a lăsat de dorit, iar dorinţa românilor de a se vaccina a fost masiv supraevaluată.

Astfel, miercuri, 26 mai, cu mai puţin de o săptămână înainte de 1 iunie, în România sunt doar 3. 317.789 de persoane vaccinate cu ambele doze. Lor li se adaugă 890.935 de persoane care au făcut doar prima doză, urmând ca în perioada următoare să se prezinte şi la rapel. În total, puţin peste 4,2 milioane de români sunt total sau parţial imunizaţi.

În ultimele şapte zile, numărul celor care s-au prezentat la vaccinare cu prima doză nu a trecut niciodată de 30.000, ba chiar s-a situat sub 25.000 în trei zile. Chiar dacă brusc s-ar prezenta zilnic la vaccinare cu prima doză 50.000 de români, abia s-ar ajunge la 4,5 milioane de români vaccinaţi cel puţin cu o doză. Despre imunizare totală nici nu se poate vorbi pentru 5 milioane de română până peste o lună.

După cum se poate vederea în graficul de mai jos, ritmul de vaccinare din luna aprilie nu s-a mai menţinut în luna mai. Deşi în primele două săptămâni ale lunii s-au raportat date record în domeniul numărului zilnic de persoane vaccinate, majoritatea era formată din cei care se prezentau la rapel. Pe măsură ce românii vaccinaţi cu prima doză în aprilie se prezintă la rapel, şi numărul total de vaccinaţi zilnic scade.

Deocamdată, dincolo de certificatul verde de vaccinare (pentru călătoriile în afara ţării) şi unele evenimentele-pilot la care accesul se face doar pe bază de vaccin sau test, nu există informaţii despre o accentuare a discriminării între vaccinaţi şi nevaccinaţi. Singurul semnal de schimbare a strategiei a fost dat de Ludovic Orban, care a vorbit despre o eliminare a gratuităţii vaccinului anti-COVID, însă o asemenea măsură nu ar avea darul de a atrage românii spre vaccinare.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, marţi, că, "probabil", circa şase milioane de români au fost infectaţi cu noul coronavirus de începutul pandemiei, iar imunitatea colectivă este de 30 - 35%, putând ajunge chiar până la 50%, ceea ce explică situaţia epidemiologică favorabilă în toate judeţele ţării, însă riscul nu a scăzut din cauza tulpinilor virale mutante.

Şeful CNCAV a mai precizat că o campanie de comunicare privind vaccinarea anti-COVID pe care Guvernul o va demara în curând pe toate canalele media va avea ca element central "partea emoţională" şi, în acelaşi timp, urmăreşte să crească încrederea în sistemul medical, în ştiinţă, în general.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.