Cotidienele greceşti, pe care măsurile de control al capitalurilor le împiedică să importe cantităţile obişnuite de hârtie, au fost constrânse să-şi reducă numărul de pagini pentru a-şi economisi stocurile, informează joi AFP, citând surse concordante.
'Hârtia pentru presă este importată din străinătate, iar sectorul importurilor este afectat de controlul de capitaluri. Am redus numărul de pagini pentru a face economie de hârtie', a declarat, pentru AFP, Athinagoras Mykoniatis, directorul cotidianului cretan Patris, unul dintre cele mai vechi din insulă.
Patris a fost nevoit să-şi reducă de la 64 la jumătate numărul său de pagini începând din 29 iunie, dată la care a intrat în vigoare o serie de măsuri de control al capitalurilor, pentru a se evita prăbuşirea băncilor greceşti după retragerea masivă de lichidităţi de către populaţie.
Viramentele bancare în străinătate nu mai sunt posibile, cu excepţia anumitor autorizări acordate de Ministerul Finanţelor, astfel că majoritatea industriilor care importă materii prime supravieţuiesc din stocurile lor.
Pentru a proteja presa regională, cea mai fragilă financiar şi care beneficiază de sprijin public indirect prin intermediul anunţurilor publicitare ale statului, secretariatul presei a anunţat joi că 'suspendarea temporară sau permanentă a publicării de cotidiene regionale din cauza dificultăţilor în aprovizionarea cu hârtie sau în imprimare' nu va văduvi ziarele respective de ajutoare publice.
Cotidienele naţionale şi-au redus de asemenea numărul de pagini în aceste ultime zile. De exemplu, cel mai mare cotidian din Greciei, Ta Nea, a trecut de la 47 de pagini la 31 de pagini de la instituirea controlului de capitaluri, prevăzut să dureze cel puţin până luni.
Avghi, cotidianul partidului de stânga radicală Syriza, aflat la putere, a fost supus aceluiaşi regim.
Începând din 29 iunie, grecii nu mai pot retrage de la bancomate decât cel mult 60 de euro zilnic. Restricţia nu-i afectează pe turişti şi pe persoanele care au un card bancar sau un cont într-o bancă din străinătate.
Criza din ultimii ani şi recesiunea au afectat puternic mass-media din Grecia, mai ales presa scrisă. Numeroase cotidiene au fost desfiinţate începând din 2010, ceea ce a dus la concedieri în masă.AGERPRES
Grecia: Rămase fără hârtie importată, ziarele îşi reduc numărul de pagini
București
9°C
Articole Similare

0
Roboții cu ADN ar putea administra medicamente și elimina virușii din organism
0

1
Un judecător a blocat decizia lui Trump de a opri finanţarea posturilor publice de radio şi televiziune
1

13
Evenimente astronomice spectaculoase. 'Luna Roz' și 'Luna Albastră'
13

38
Noutăţile de aprilie pe Netflix - "Apex", un film despre supravieţuire şi curaj cu Charlize Theron, sezonul 2 din "BEEF", documentarul "Ronaldinho: The One and Only"
38

2.113
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
2.113

568
Cine și cum s-a stabilit ca ora să aibă 60 de minute. Au încercat modificarea acestei 'reguli' dar fără succes
568

372
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
372

43
Un judecător a blocat proiectul lui Trump de renovare a sălii de bal de la Casa Albă
43

20
Un astronaut italian va merge pe Lună printr-un parteneriat cu NASA
20

30
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
30

16
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
16

45
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
45

18
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
18
















Comentează