Preşedintele GS, AH, a anunţat vineri, în cadrul întâlnirii organizate la Ungheni de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, cu constructorii loturilor Iernut-Cheţani şi Cheţani-Câmpia Turzii de pe Autostrada Transilvania şi cu subcontractorii şi prestatorii de servicii ai acestora, că instanţa urmează să se pronunţe cu privire la falimentul acestei companii, după ce au fost depuse şapte solicitări de faliment din partea unor firme faţă de care are restanţe mari la plată.
AH a precizat că în urmă cu o zi a reuşit să se ajungă la un acord cu cele şapte firme pentru a-şi retrage solicitarea de faliment, însă vineri se aşteaptă verdictul instanţei.
În ciuda situaţiei financiare dificile, preşedintele GS a precizat că, în cazul deblocării unor finanţări. ar putea să finalizeze lotul 4 Câmpia Turzii - Cheţani de pe A3 până la finalul acestui an, dacă scapă de verdictul de declarare a falimentului.
Ministru Lucian Bode a precizat în cadrul întâlnirii că acest grup a licitat lotul respectiv la 46% din valoarea contractului şi că de acum înainte pentru contractele noi nu se va mai accepta varianta câştigării licitaţiei de către constructorul care oferă preţul cel mai mic, pentru a se evita pe viitor astfel de situaţii.
În cazul declarării falimentului acestui grup, CNAIR ar trebui să reia licitaţiile pentru realizarea lotului 4 Câmpia Turzii - Cheţani, de pe Autostrada Transilvania, cu o lungime de 15,6 kilometri, realizat în proporţie de circa 31-32%.
Ministrul Transporturilor a fost însoţit la discuţiile de la Ungheni de către directorul general al CNAIR, Sorin Scarlat, de prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, şi de către prefectului judeţului Cluj, Mircea Abrudean.
GS, constructorul tronsonului Iernut-Cheţani de pe Autostrada A3, aşteaptă verdictul instanţei cu privire la faliment
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

13
Miniștrii de Finanțe din UE caută o strategie comună la scumpirea energiei
13

52
Leul s-a depreciat în raport cu euro şi dolarul american
52

1.781
SURSE Adevărul din spatele carburanților: De ce nu scade Bolojan accizele? Gaura din buget explică totul
1.781

3.060
Se pun din nou în mișcare doi mari coloși industriali, în plină criză petrolieră: Rompetrol anunță reluarea producției în zilele următoare
3.060

240
Curs valutar, 27 martie
240

17
UniCredit Bank listează la BVB o nouă emisiune de obligațiuni de 600 milioane de lei
17

29
Încep lucrările la domeniul turistic Semenic: Investiție de 224 milioane lei pentru 15 kilometri de pârtii, telegondolă cu 101 cabine și sistem modern de înzăpezire
29

2.111
Anunț 'îmbucurător' pentru România: Agenţia de rating japoneză JCR revizuieşte perspectiva ratingului țării noastre de la ”negativă” la ”stabilă”
2.111

34
Salariul minim creşte în Grecia cu 40 de euro de la 1 aprilie
34

1.815
Alexandru Nazare: 'Colectăm mai bine'. Deficit înjumătățit și venituri în creștere înainte de adoptarea bugetului pe 2026
1.815

1.920
Criza bate la ușă? Val de insolvențe în economie - mii de firme au cedat în primele două luni din 2026 pe fondul măsurilor fiscale
1.920

58
Uniunea Europeană va percepe un comision de procesare la coletele mici importate din afara blocului comunitar
58

69
Avertisment de la vârful BNR: Asistăm la o schimbare de paradigmă. Economia redevine un instrument subordonat geopoliticii
69
















Comentează