Organizaţia neguvernamentală INACO vrea să convingă autorităţile publice centrale şi locale să construiască grupurile de lucru pentru economia viitorului la nivelul ministerelor, respectiv la nivelul autorităţilor locale, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Iniţiativei pentru Competitivitate (INACO), Andreea Paul.
"Prin acest proiect cu finanţare europeană organizaţia neguvernamentală INACO şi-a propus să instruiască reprezentanţi ai societăţii civile locale din toată ţara pentru a avea ei înşişi capacitatea de a-şi pune ideea, proiectul, visul pentru care militează într-o propunere de politică publică alternativă. Şi am reuşit să facem asta în Educaţie, în Sănătate, în Mediu şi nu numai. Noi la finalul acestui proiect am prins curajul de a veni cu o proprie propunere politică publică alternativă şi ne-am gândit să convingem autorităţile publice centrale şi locale să construiască grupurile de lucru pentru economia viitorului la nivelul ministerelor, respectiv la nivelul autorităţilor locale, grupurile de iniţiativă locală pentru economia viitorului. Aşa să vină propunerile, de jos în sus, pentru o strategie naţională pentru competitivitatea României 2021 - 2027 născută din probleme şi soluţii reale", a spus Andreea Paul.
Asociaţia INACO - Initiaţiva pentru competitivitate a organizat marţi o conferinţă de închidere a proiectului "Politici publice alternative pentru dezvoltare locală competitivă".
Potrivit preşedintelui organizaţiei, 48 de beneficiari direcţi au fost instruiţi, împărţiţi în mod egale pe cele 8 regiuni de dezvoltate, fiind vorba de reprezentanţi a ONG-urilor, sindicatelor şi patronatelor locale.
Proiectul "Politici publice alternative pentru dezvoltare locală competitivă" cu finanţare europeană, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 - 2020 s-a desfăşurat pe o perioadă de 14 luni şi a avut ca beneficiari direcţi reprezentanţi ai patronatelor, sindicatelor, organizaţiilor neguvernamentale şi ai administraţiilor publice locale.
Obiectivul general al proiectului a constat în dezvoltarea şi introducerea de politici, sisteme şi standarde comune alternative în administraţia publică ce optimizează procesele decizionale din domeniul economic cu accent pe modul participativ de elaborare al bugetelor publice, în concordantă cu Strategia pentru consolidarea administraţiei publice 2014 - 2020 (SCAP), pe o perioadă de 14 luni. Obiectivul general al proiectului a vizat formularea de alternative cu privire la Strategia Naţională pentru Competitivitate 2014-2020.
Problema centrală abordată în cadrul obiectivului general a făcut referire la gradul redus de competitivitate al administraţiilor publice locale şi al partenerilor locali de a formula şi promova alternative la Strategia Naţională pentru Competitivitate 2014-2020, lipsindu-le instrumentele necesare pentru realizarea acestui lucru.
Beneficiile durabile pentru membrii grupului ţintă în urma implementării proiectului au fost următoarele: participarea la consultări publice care să le permită să-şi exprime opiniile, părerile şi poziţiile; participarea la un program de instruire care să le ofere tehnici şi instrumente de participare activă la procesul decizional; participarea la procesul de dezvoltare a unui set de propuneri de politici publice alternative; participarea la campanii de advocacy pentru promovarea propunerilor de politică publică.
Asociaţia INACO - Iniţiativa pentru Competitivitate, organism neguvernamental nonprofit şi apolitic, în calitate de beneficiar, implementează ca lider de proiect între 3 iulie 2018 şi 3 septembrie 2019 proiectul "Politici publice alternative pentru dezvoltare locală competitivă", în valoare totală de 905.748,35 lei, din care asistenţă financiară nerambursabilă 887.633,37 lei şi cofinanţare prin contribuţie proprie 18.114,98 lei
Grupurile de lucru pentru economia viitorului trebuie constituite la nivelul ministerelor sau autorităţilor locale
Explorează subiectul
Articole Similare

454
Respiro crucial - SUA îi salvează pe bulgari de la criza carburanților: ce derogare au obținut pentru sancțiunile Lukoil
454

7
Angajaţii Lukoil din Irak au probleme cu salariile
7

19
Serbia primește o amânare de trei luni pentru compania petrolieră NIS, controlată majoritar de Rusia
19

924
Lukoil, salvată în ultimul moment? SUA prelungesc termenul limită pentru vânzarea activelor internaționale - și au deja un favorit
924

17
Producătorul Biofarm crește cu 14% în primele nouă luni și anunță planuri de extindere peste granițe
17

142
VIDEO Cristi Șelaru, consilier INS, despre dezastrul tăcut din economia României: Pe ce am dat peste un miliard de euro, deși putem să producem și noi
142

1.401
Cea mai mare ‘pierdere invizibilă’ din economia SUA: 80 de trilioane care nu au ajuns niciodată la oameni
1.401

20
Mașinile Tesla pentru SUA nu vor mai include piese produse în China
20

49
Chimcomplex intră pe minus: rezultat negativ de 87,8 milioane de lei după nouă luni
49

32
Hidroelectrica raportează un profit net în scădere cu 34% și o reducere de 23% a producției de energie
32

16
Disney se întoarce pe YouTube TV: conflictul tarifar s-a încheiat după săptămâni de tensiuni
16

64
Hotelul Dacia Sud din Mamaia rămâne deschis pe tot parcursul iernii – opțiune pentru turism, conferințe și evenimente corporate
64

42
Forumul pentru Cooperare Economică România – China! Un nou capitol în relațiile bilaterale
42


















Comentează