DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul Orban, obligat să treacă la TĂIERI: Există riscul ratării ţintei de 3% deficit bugetar

R Street Institute
deficit economie buget

Noul guvern va fi obligat să ia în considerare marja manevră fiscală comprimată atât de tendințele de accentuare a deficitului bugetar în primele opt luni ale anului cât și de cele de încetinire de la nivel european, a declarat pentru MEDIAFAX Claudiu Cazacu, analist X-Trade Brokers.

“Noul guvern va fi obligat să ia în considerare marja de manevră fiscală comprimată atât de tendințele de accentuare a deficitului bugetar în primele opt luni ale anului, cât și de cele de încetinire de la nivel european, Germania fiind aproape de o recesiune relativ puțin adâncă. O abordare prudentă ar însemna o eventuală reconsiderare a capitolelor de cheltuieli, având în vedere că atingerea unei valori de 3% a deficitului bugetar anul acesta nu este garantată de parcursul actual”, a explicat specialistul.

Totodată, Claudiu Cazacu avertizează că economia se confruntă cu o coreție severă în industrie și cu pericole generate de conflictele comerciale dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană, dar și cele dintre SUA și China.

“În plus, deși avem unele măsuri de stimulare în zona euro, între care repornirea injecțiilor de lichiditate ale BCE și plan de investiții suplimentare în Germania, economia se confruntă cu o severă corecție în industrie și cu pericole directe și indirecte ale conflictelor comerciale SUA - UE dar și SUA - China, fără a mai vorbi de efectul de frânare al incertitudinii asociate cu părăsirea UE de către Regatul Unit al Marii Britanii. Aici au apărut unele semnale pozitive, dar tema este încă fluidă”, a apreciat el.

Potrivit analistului, în plan intern ar fi nevoie de o regândire a etapelor de majorare a cheltuielilor publice, inclusiv în ceea ce privește sistemul de pensii. “În plan intern, consumul, generator de deficit comercial, este încă la niveluri peste cele care ar putea asigura un echilibru pe termen lung. În acest mediu, pentru a evita corecții ale unor variabile macro precum cursul de schimb, ar putea fi nevoie de regândirea etapelor de majorare a cheltuielilor publice, inclusiv în privința sistemului de pensii”, conchide Cazacu.

Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiunea de cenzură. Parlamentul a adoptat, în 10 cotombrie, moțiunea de cenzură cu 238 de “voturi” dintre cele 242 valabil exprimate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.