Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernatorul din New York promite şcolarizarea GRATUITĂ în universităţile publice

Guvernatorul statului american New York a promis luni şcolarizarea gratuită în universităţile publice, reluând o idee a senatorului Bernie Sanders care i-a adus acestuia o reală popularitate în rândul tinerilor în timpul campaniei prezidenţiale, relatează AFP, potrivit agerpres.

"În ziua de azi, mersul la universitate este o etapă obligatorie, dacă se doreşte cu adevărat succesul", a declarat guvernatorul democrat Andrew Cuomo, amintind că studenţii din Statele Unite se îndatorează cu până la 30.000 de dolari, în medie, pentru a-şi finanţa studiile.

Citeşte şi: California se transformă într-o fortăreaţă împotriva EXPLULZĂRILOR decise de Donald Trump

"Statul New York va lansa anul acesta bursa Excelsior: dacă proveniţi dintr-o familie care câştigă mai puţin de 125.000 de dolari pe an, universitatea va fi gratuită", a explicat el, adăugând că "acesta va fi primul astfel de program din Statele Unite (...) şi ar trebui să servească drept semnal pentru întreaga ţară".

Cuomo a prezentat propunerea într-un discurs rostit la una dintre universităţile publice din Queens, la New York, în prezenţa lui Sanders, care l-a felicitat.

Chiar dacă cele mai prestigioase universităţi din New York, cum ar fi Cornell, Columbia şi New York University, sunt private, acest stat american de aproape 20 de milioane de locuitori se poate mândri şi cu universităţi publice reputate precum universităţile din Buffalo şi Albany sau Fashion Institute of Technology din New York.

Taxele de studiu la universităţile publice sunt cu mult mai mici decât cele de la Columbia sau NYU, însă ajung la circa 6.500 de dolari pe an pentru rezidenţi.

Guvernatorul nu a detaliat însă propunerea de finanţare, care trebuie aprobată de adunarea legislativă a statului.

Citeşte şi: Demisia ambasadorului Marii Britanii la UE complică şi mai mult Brexitul

El a estimat însă că programul va costa circa 163 milioane de dolari pe an, iar numărul de familii care ar putea beneficia de el ar fi de circa un milion. De asemenea, guvernatorul a declarat că programul va începe în 2017 cu familiile cu venituri anuale mai mici sau egale cu 100.000 de dolari anual, urmând să ruleze în regim complet în anul şcolar 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.