Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul câștigă la Curtea Constituțională în fața salariaților. Ce s-a decis cu SPORUL DE RISC

ccr

În ziua de 9 noiembrie 2016, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, sesizare formulată de Guvernul României.

Vezi și: Răsturnare de situație în dosarul spionilor lui Kovesi. Ce au decis judecătorii

Rareș Bogdan, după alegerea lui Trump ca președinte: Asta reprezintă cu adevarat FORŢA Americii

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că sintagma „care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază” din cuprinsul art.I pct.2 [referitor la art.21 alin.(22) teza finală] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este neconstituţională.

Curtea a stabilit că, în realitate, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art.I pct.2 [referitor la art.21 alin.(22)] din legea analizată, care au următorul conţinut normativ: „(22) Pentru compensarea activităţii specifice, personalul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat la salariul de bază lunar, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază”.

Curtea a constatat că textul legal criticat încalcă art.16 alin.(1) din Constituţie prin prisma faptului că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică acordat personalului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi aplicat la salariul de bază lunar devine parte integrantă a acestuia, aspect care relevă un privilegiu în privinţa modalității de determinare, în final, a salariului de bază. În acest sens, Curtea a reţinut că, prin adoptarea unei asemenea reglementări, se ajunge la situaţia ca alte sporuri să fie calculate având drept bază şi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, ceea ce echivalează cu legiferarea unui „spor la spor”. Or, o atare soluţie legislativă nu poate fi acceptată din perspectiva reglementării de drept comun aplicabilă tuturor persoanelor angajate într-un raport de muncă, respectiv art.160 din Codul muncii, potrivit căruia „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri”.

Aşadar, în accepţiunea deciziei Curţii, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică poate fi acordat personalului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, dar fără ca sporul astfel stabilit să constituie bază de calcul pentru determinarea salariului de bază.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

Argumentele reţinute în motivarea soluției pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.