Hilaria Baldwin, soția actorului Alec Baldwin, a dezvăluit că a pierdut o sarcină recent

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 11-04-2019

Actualizat: 11-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: hollywoodreporter.com

Hilaria Baldwin, soția actorului american Alec Baldwin, a dezvăluit că a pierdut o sarcină recent și spune că speră că povestea ei le va ajuta pe femeile care trec printr-un avort spontan, relatează apnews.com, potrivit Mediafax.

Hilaria Baldwin, scriitoare și instructor de yoga, a făcut dezvăluirile prin intermediul unui eseu scris pentru revista de modă americană Glamour. Aceasta a declarat că vrea să ajute la eliminarea prejudecăților legate de pierderile de sarcină și a explicat că se află într-un proces de vindecare emoțională.

Citește și: Kim Kardashian își dorește să devină avocat

Săptămâna trecută, Baldwin a scris pe contul său de pe rețeaua de socializare online Instagram că ea crede că a suferit un avort spontan. Presupunerile i-au fost confirmate ulterior, când, în urma unei ecografii, medicii au descoperit că fătul era mort.

Hilaria Baldwin, născută Hilaria Thomas, este a doua soție a actorului american Alec Baldwin, cunoscut pentru roluri în filme precum "Viață de stafie/ Beetlejuice" și "Sferele de foc/ Great Balls of Fire!" și apariții în serialul TV "30 Rock" și emisiunea "Saturday Night Live". Aceștia s-au căsătorit în 2012 și au patru copii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri