Iaşi: Un tramvai a deraiat după ce a fost lovit de o maşină care nu i-a acordat prioritate

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 11-12-2017

Actualizat: 11-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: antena3.ro

Un tramvai a deraiat, luni, într-o intersecţie din Iaşi, după ce a fost lovit de un autoturism marca BMW al cărui şofer nu a acordat prioritate mijlocului de transport în comun. Nu au fost înregistrate victime, însă circulaţia a fost blocată în zonă timp de o oră, potrivit NEWS.RO.

Tramvaiul, inscripţionat cu simbolurile Centenarului, se îndrepta spre Piaţa Unirii, iar în momentul în care a ajuns în zona Fundaţie a fost lovit de un autoturism, al cărui şofer nu i-a acordat prioritate.Intersecţia respectivă este una dintre cele mai aglomerate din oraş.

În urma coliziunii, tramvaiul a sărit de pe şine, mijlocul de transport oprindu-se pe asfalt, la câţiva metri de calea de rulare.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui accident, dar ciculaţia rutieră în zonă a fost blocată timp de o oră, tramvaiul fiind
repus pe şine cu o macara.

„Vom analiza întreaga situaţie şi vom lua măsurile care se impun", au declarat reprezentanţii companiei locale de transport.

Poliţiştii au început cercetări în acest caz.

Citeşte şi: Arşinel, supus unei INTERVENŢII pe inimă. Ce spun medicii despre starea lui de sănătate .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri