"Ice Bucket Challenge", un instrument de marketing din care cineva câştigă mulţi bani

Autor:

Publicat: 25/08/2014 22:57

RFI: Fenomenul "Ice Bucket Challenge" este un instrument de marketing din care cineva câştigă mulţi bani, fără ca publicul să ştie cât se donează, în realitate spune sociologul Alfred Bulai, care nu le recomandă politicienilor români să-şi toarne găleţi cu apă rece în cap. Elena Udrea mai bine "ar dona gentuţe" sau ar face ceva concret să ajute, afirmă el. În opinia sociologului Alfred Bulai, fenomenul Ice Bucket Challenge "e un instrument de marketing, fiind promovat pe Internet, are un anumit gen de public (...). Cineva câştigă mulţi bani din povestea asta, nu ştiu exact cât se donează, în realitate". El precizează că "modelul social nu este întărit. Modelul social este să donezi şi să ajuţi cum poţi. Nu e decât amuzamentul vizibil, adică găleata în cap. De aceea, nu ştiu cât de eficientă este pentru scopul ei". Alfred Bulai nu le recomandă politicienilor să-şi toarne în cap găleţi cu apă rece, în campania Ice Bucket Challenge: "Eu n-aş recomanda unui politician să facă chestia asta, aş recomanda să doneze, să dea un exemplu, dacă doreşte, evident, să dea un exemplu de comportament care chiar ajută bolnavii şi care înseamnă pur şi simplu suportul financiar sau de orice altă natură, nu găleata în cap. Pentru anumiţi politicieni, să zicem mai tineri, mai legaţi de o zonă a divertismentului s-ar putea să prindă. Altora le va face cu siguranţă rău (...). De exemplu, un Mazăre, care-i mai teribilist, probabil că lumea ar accepta cu uşurinţă această formulă, deşi eu aştept de la un politician să facă ceva concret într-o asemenea campanie, nu să-şi toarne apă în cap". Romania Libera: Decapitarea jurnalistului american James Foley a pus din nou în discuție, la Washington, opțiunile de politică externă ale administrației Obama și viziunea asupra lumii a președintelui american. Deteriorarea situației în Ucraina, Orientul Mijlociu, Asia și chiar America Latină, alimentează temerile că, sub administrația Obama, America se retrage de pe scena globală, lăsând locul liber, pentru regimuri revizioniste ca Rusia, puteri autoritare precum China și jihadiști de felul Statului Islamic. Când i-a fost acordat premiul Nobel pentru pace, în 2009, în esență pentru că a câștigat alegerile promițând că va fi un președinte radical diferit de George W. Bush, Obama a promis că „va privi lumea mai degrabă așa cum este, nu cum și-ar dori el să fie” și că se va concentra asupra „construcției naționale” acasă, nu peste mări, un angajament pentru refacerea economiei americane zdruncinate de criza economică din 2008. De atunci, Statele Unite și-au retras integral trupele din Irak în 2011, aveau planuri – cel puțin înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia – pentru a retrage cea mai mare parte a forțelor din Europa, iar „pivotarea spre Asia” însemna, în cea mai mare parte, o nouă bază pentru pușcașii marini în Australia... Washington Post, ziarul care are, de departe, cele mai bune informații din interior, scria cu două zile în urmă, că impresia generală în capitala americană este că, în politica externă, Obama face mai degrabă muncă de peticire decât de construcție. „A crezut că poate schimba cursul lumii mai ușor decât a putut să o facă și cred că s-a gândit că lumea va reacționa mult mai bine la dorințele sale decât s-a dovedit dispusă să o facă”, a declarat Jon N. Alterman vicepreședinte al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS). La sfârșitul lunii mai, Obama a ținut un discurs de politică externă la academia militară de la West Point, în care a vorbit despre faptul că „nu orice problemă are o soluție militară” și și-a reafirmat încrederea în virtuțile diplomației ca primă opțiune pentru rezolvarea crizelor internaționale. Discursul a fost primit extrem de critic, inclusiv de către publicații favorabile precum New York Times și Washington Post. David J. Kramer, președinte al Freedom House a rezumat cel mai bine aceste critici: „Problema lui Obama este că formulează întotdeauna aceste false opțiuni între a nu face în esență nimic și a trimite batalionul al 82-lea. Dar există întodeauna opțiuni graduale în privința a ceea ce se poate face, inclusiv oferirea suportului militar pentru cei pe care ar trebui să-i susținem.” Ziarul Financiar: Ajuns la putere cu promisiunea că va lupta cu patronatele, „duşmanul de clasă”, şi cu austeritatea, preşedintele Franţei, socialistul François Hollande, s-a văzut forţat să ceară companiilor private şi Berlinului ajutor pentru a relansa economia, iar ieri şi-a aruncat ţara într-o criză politică dizolvând guvernul dominat de miniştri rebeli care i-au criticat deraiajul politic. Hollande este la a doua remaniere guvernamentală şi nici patronatele şi nici populaţia nu mai au încredere în promisiunile lui. Ce se întâmplă în Franţa are în cele din urmă impact şi asupra României deoarece acest stat reprezintă a treia destinaţie ca importanţă pentru exporturile româneşti (6,8% din total anul trecut) şi a patra sursă de investiţii directe străine, cu un sold de 5,27 miliarde de euro la sfârşitul anului 2012. De asemenea, Franţa este a doua economie ca mărime din zona euro. Protagonistul crizei politice este ministrul economiei Arnaud Montebourg, cel care ar fi trebuit să vindece deficitul cronic de competitivitate al economiei franceze. El a atacat în weekend politicile lui Hollande spunând că reducerea forţată a deficitului bugetar în condiţii de anemie economică măreşte numărul şomerilor, alimentează extremismul politic şi riscă să readucă economia în recesiune. Montebourg, care nu şi-a ascuns intenţia de a deveni preşedinte, susţine că sunt posibile politici alternative prin care să fie stimulat consumul în gospodării. „Prioritatea trebuie să fie ieşirea din criză, iar reducerea dogmatică a deficitelor ar trebui să fie lăsată pe plan secund“, a spus Montebourg într-un interviu pentru Le Monde.

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!