Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

IKEA le va da românilor salată cultivată în containere din cadrul magazinelor sale

ikea

IKEA, cel mai mare retailer de obiecte de mobilier din lume, are în plan, ca parte a eforturilor de îmbunătățire a profilului său de mediu, servirea salatei cultivată în containere de înaltă tehnologie din cadrul magazinelor sale, informează Reuters, potrivit Mediafax.

IKEA a prezentat unul dintre containere în cadrul unui eveniment ce a avut loc în Germania, precum și intenția de a începe să servească salată proprie clienților, în restaurantelor sale, începând de luna viitoare.

„Condițiile în care este cultivată salata asigură un produs calitativ atât din punct de vedere al gustului, cât și al dezvoltării necesare, cărora li se adaugă și avantajul reprezentat de sustenabilitatea oferită de lipsa transportului”, a declarat Catarina Englund, manager de inovare pentru Ingka Group, companie ce deține majoritatea magazinelor IKEA.

Containerele, gestionate de firma de producție Bonbio, sunt distribuite pe patru rafturi, care suportă până la 3.600 de plante în total, alimentate cu nutrienți extrași din deșeuri organice, inclusiv resturi din restaurantele IKEA. Agricultura circulară implică transformarea deșeurilor alimentare în nutrienți care sunt folosiți pentru a cultiva noi culturi.

Citește și: Nicolas Maduro cere Rusiei să apere Venezuela: Caracasul vrea suplimentarea efectivelor militare ruse

„Sistemul, cunoscut sub numele de agricultură hidroponică, presupune faptul că plantele nu necesită sol sau pesticide, fiind utilizată cu 90% mai puțină apă și mai puțin de jumătate din suprafața agriculturii convenționale. De asemenea, luminile LED vor fi alimentate cu energie regenerabilă”, au spus reprezentanții IKEA.

Catarina Englund a declarat că „aproximativ 15-20 de kg de salată pot fi recoltate zilnic din fiecare recipient și faptul că salata va fi cultivată pe domeniul magazinelor asigură faptul că producția poate fi adaptată cu precizie la cererea fiecărui magazin, reducând deșeurile alimentare.”

Vânzările de produse alimentare IKEA, în special date de produse precum hotdogi sau chiftele suedeze, reprezintă aproximativ 5% din cifra de afaceri a companiei, de 35 de miliarde de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.