Mai multe echipaje de pompieri intervin pentru salvarea a trei persoane căzute într-o fântână din comuna Traian Vuia, județul Timiș. Reprezentanții ISU spun că cele trei persoane sunt inconştiente, potrivit Mediafax.
Reprezentanții ISU Timiș au declarat că incidentul s-a produs în localitatea Jupani din comuna Traian Vuia, județul Timiș.
Aici, mai multe echipaje de pompieri intervin pentru salvarea a trei persoane căzute într-o fântână, pe care cel mai probabil încercau să o curețe.
Citește și: Institutul Cantacuzino reia producția de vaccinuri: Termenul promis de Mihai Fifor
Potrivit martorilor, doi bărbați au coborât într-o fântână pentru a o curăța, însă s-au intoxicat cu monoxid de carbon și au căzut în ea. Un al treilea bărbat, care a văzut că celor doi li s-a făcut rău, a coborât în fântână pentru a-i salva, dar s-a intoxicat și el.
Sătenii au sunat la 112 și imediat, la locul producerii incidentului, s-au deplasat 12 pompieri cu trei autospeciale, dintre care una cu modul de descarcerare, și o ambulanță.
Pompierii au reușit să-i scoată pe cei trei bărbați din fântână.
La ora transmiterii acestei știri, medicii le aplică manevrele de resuscitare.
Comentează