Premium
"Adio, Cuba! Revoluția ne-a trădat", auzeam spunându-se din ce în ce mai des în iunie, în timp ce beam încă o bere sub arcadele hotelului Inglaterra, în inima Havanei, chiar în fața Parcului Central și la o aruncătură de băț de Capitoliu. Vorbeau în principal tinerii, chiar și cu voce tare, în timp ce ascultau muzică la maxim de la o boxă, pe care o aduceau după ei și o conectau la priza externă a hotelului.
Veneau în fiecare zi, chiar și dimineața devreme. În grupuri, singuri, în perechi și așteptau să se întâmple ceva. Discutau pe smartphone-uri, în căutare de semnal, de o soluție care să-i ducă departe, în afara insulei, eventual către SUA. Stârneau milă și furie. Pentru că ei erau viitorul insulei, generația care ar fi continuat să facă și să construiască ceea ce tații și bunicii lor au început, dar acum au încetat să meargă mai departe. Astăzi am aflat că mulți dintre ei nu mai sunt. Au decolat. După cum ne-a povestit acum o lună Ernesto, în vârstă de 17 ani, un băiat gay cu părul decolorat de la apa oxigenată, care devenise firav. "Am luat legătura cu un pollero", ne-a scris el, "mă așteaptă în Managua. Apoi, de acolo merg spre Nord, trec prin Guatemala, Mexic și ajung la graniță. Mi-au spus că acum te lasă să treci. Am rude în cealaltă parte, care mă așteaptă și, prin reîntregirea familiei sau plătind ceva, trec granița", relatează La Reppublica citată de Rador.
Am rămas uluiți, convinși că băiatul intra în necazuri. Adunasem sute de povești despre bărbați și femei care încercaseră să treacă granița, apoi s-au trezit blocați în iadul Darién Gap, calea prin junglă de la granița dintre Columbia și Panama. Evita Nicaragua. Era mai sigur. Dar trebuia să plătească. Ernesto ne-a trimis un mesaj audio, în care "pollero" îi dicta condițiile și îi garanta sosirea la destinație. Nu știm dacă a plecat, până la urmă, și acest băiat, împreună cu prietenii și prietenele lui.
Datele oficiale spun că în Cuba are loc de câteva luni cel mai mare exod de la Revoluție. Doi ani de pandemie, o jumătate de secol de embargo foarte dur, eșecul reformelor care, de la 1 ianuarie 2022, ar fi trebuit să deschidă calea companiilor private, au făcut viața pe insulă imposibilă. Războiul din Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei au dat încă o lovitură, cea finală. Mulțimile de turiști care soseau de la Moscova, cu dolarii lor, au dispărut. A existat o evadare și stațiuni precum Cayo Largo sau Varadero lâncezesc în pustietate. Continuă cozile interminabile în fața magazinelor, de unde poți cumpăra doar cu carduri de credit în CUP (Peso cubanez), după ce ai depus în prealabil valută străină în bancă, dolari și euro în special. Un mecanism oarecum pervers. Trebuie să procuri valută, poate să o cumperi de pe piața neagră de zece ori mai mare decât cursul oficial, să o bagi în contul tău curent și apoi să stai la coadă să cumperi zilnic ce ai nevoie din magazinele autorizate: de la pastă de dinți la hârtie igienică. Alternativa este să cumperi la prețuri exorbitante ceea ce îți oferă piața paralelă. În acest caz folosind CUP.
În ultimul an, 250.000 de cubanezi, mai mult de 2% din cei 11 milioane de locuitori, au emigrat în Statele Unite. Majoritatea au ajuns la graniță pe jos. Este cel mai mare val de migrație din 1959. Mai impresionant decât cel de la Mariel din 1980 și criza din 1994 puse împreună. Organizațiile umanitare o consideră o evadare "ca în vreme de război": un exod cu adevărat biblic. Autoritățile cubaneze știu bine acest lucru. În parte o favorizează, în parte o tolerează. Ele deschid și închid robinetele pentru eliberarea pașapoartelor și stabilesc eliberarea vizelor cu ambasadele din Nicaragua și din Guatemala. Fluxul de persoane pe care îl poți vedea în cartierul diplomatic este ca o busolă care te ghidează în lunga procedură de expatriere legală.
Cine nu are bani și acte înfruntă marea. Există un sat de pescari la vest de Havana, Baracoa, care a devenit punctul de plecare cu bărci artizanale. Îl numesc "Terminal Three", cu o ironie tipic cubaneză. Traversarea spre Florida este ca un joc de noroc. În 2020, au fost cel puțin 100 de morți, conform Pazei de Coastă a SUA, care a interceptat 3.000 de fugari numai în ultimele două luni. Astfel, cei care pot, cer să li se trimită bani pentru un bilet de avion de la rudele care locuiesc în Statele Unite și evită să moară înecați. "Acesta este cel mai mare exod de oameni inteligenți în cantitate și calitate", a declarat pentru "New York Times" Katrin Hansing, antropolog la City University din New York, care se află în concediu sabatic pe insulă de un an. "Sunt cei mai buni, cei mai strălucitori, au cea mai mare energie".
Vidul care se creează îngrijorează regimul. Speranța de viață în Cuba este de aproximativ 78 de ani, dar guvernul cu greu poate plăti pensiile populației în vârstă. SUA sunt, de asemenea, îngrijorate. Greu de limitat un flux atât de impresionant. Președintele Biden a revocat măsurile drastice ale lui Trump și lasă granițele puțin mai deschise. Dar acționează într-un mod șovăitor, se teme de reacțiile comunității puternice anti-Castro din Miami și mai ales de senatorul democrat Robert Menendez, șeful Comisiei pentru Afaceri Externe, mai observă "New York Times" în lungul său reportaj în din Cuba. În același timp, este alarmat de situația drepturilor omului pe insulă. "Aceste două motivații, una de politică internă și una de politică externă", observă William LeoGrande, profesor la Universitatea Americană, "se consolidează reciproc". Singurul punct de cotitură a fost anunțul eliberării a 20.000 de vize americane, începând cu 1 ianuarie 2023. A fost angajamentul prevăzut în cel mai recent acord dintre Cuba și Statele Unite, dar Trump a acordat 5.000 în patru ani. Biroul consular a fost redeschis. Vom vedea dacă promisiunea va fi menținută. Autoritățile de la Havana sunt mulțumite de decizie, dar o leagă de o primă revocare substanțială a sutelor de sancțiuni americane, care sugrumă insula. "Ultimul lucru pe care îl pierzi este speranța", spune Joan Cruz Mendéz, un șofer de taxi care a încercat să părăsească Cuba de trei ori. "Cred că mare parte din populație și-a pierdut-o".
