În Genealogia Mântuitorului nu sunt amintiţi toţi cei din istoria sfântă a Vechiului Legământ, spune PS Timotei

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 20-12-2021

Actualizat: 20-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Basilica.ro

În Genealogia Mântuitorului „nu sunt amintiţi toţi cei din istoria sfântă a Vechiului Legământ”, a subliniat duminică Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, conform basilica.ro.

„Cei care au fost amintiţi, pe de o parte sunt cei mai importanţi, dorind Evanghelistul să sublinieze că Mântuitorul nu a avut un trup aparent, aşa cum s-a învăţat încă din perioada primară a Bisericii de către unii care spuneau că El nu a fost Om desăvârşit. Dar El S-a făcut Om după ce a fost născut din veci din Tatăl, cum mărturisim la fiecare Sfântă Liturghie şi la fiecare rugăciune de dimineaţă, când rostim Crezul”.

„Unul dintre marii teologi ai Bisericii, Sfântul Grigorie, Arhiepiscopul Constantinopolului, ne spune că El S-a născut din Tată fără mamă şi la plinirea vremii din mamă fără tată, ambele proprii dumnezeirii”, a mai precizat ierarhul în cuvântul rostit la Sfânta Liturghie oficiată în biserica „Sfinţii Voievozi” din Urlaţi.

După Sfânta Liturghie din Duminica dinaintea Naşterii Domnului, Părintele Episcop vicar a oficiat o slujbă de pomenire pentru părintele Gheorghe Pârvu, care a slujit 33 în parohia amintită şi care a trecut de curând la cele veşnice.

Totodată, PS Timotei Prahoveanul i-a oferit familiei preotului adormit în nădejdea Învierii, din partea Patriarhului Daniel, „Diploma omagială şi Medalia comemorativă a anului 2021 – post mortem”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri