Doi miniştri israelieni au cerut amendarea noii legi adoptate săptămâna trecută de parlament care defineşte Israelul ca fiind 'statul-naţiune al poporului evreu', astfel încât actul normativ să ţină cont de membrii minorităţii druzilor, transmite joi AFP, preluată de agerpres.
Această lege, adoptată în urmă cu o săptămână de parlamentul israelian, stipulează că 'Israelul este patria istorică a poporului evreu şi acesta are un drept exclusiv la autodeterminare în el'. De asemenea, ea prevede că stabilirea de 'localităţi evreieşti (pe teritoriul israelian) ţine de interesul naţional' şi face din limba ebraică singura limbă oficială din Israel.
Ministrul finanţelor israelian Moshé Kahlon a declarat joi, la postul public de radio, că noua lege a fost votată în grabă şi ar trebui să fie amendată. ''Să aducem atingere comunităţii druzilor ar fi ultimul lucru pe care l-am dori'', a spus Kahlon, liderul partidului Kulanu, a doua forţă politică a coaliţiei guvernamentale conduse de premierul Benjamin Netanyahu.
Miercuri, ministrul educaţiei Naftali Bennett, liderul partidului naţionalist 'Căminul evreiesc', a spus că în actuala sa formă legea aduce prejudicii druzilor.
O întâlnire pe acest subiect este prevăzută pentru joi după-amiază între deputaţii druzi, premierul Benjamin Netanyahu şi miniştrii Moshé Kahlon (finanţe) şi Avigdor Lieberman (apărare).
Druzii, care trăiesc în principal în Galileea (nordul Israelului), vorbesc araba, iar credinţa lor religioasă provine dintr-un islam heterodox. Spre deosebire de arabii israelieni, druzii servesc în armata israeliană, fiind destul de numeroşi în rândul militarilor de carieră.
Legea respectivă stipulează că 'Israelul este patria istorică a poporului evreu şi acesta are un drept exclusiv la autodeterminare în el'.
Textul amendat afirmă că 'statul consideră că dezvoltarea de aşezări evreieşti ţine de interesul naţional şi că statul va lua măsuri pentru a încuraja, pentru a face să progreseze şi să slujească acest interes'.
Sub precedenta versiune, proiectul de lege evoca posibilitatea înfiinţării de localităţi rezervate exclusiv evreilor, ceea ce îi excludea pe cetăţenii arabi israelieni, care reprezintă 17,5% din populaţia totală israeliană, evreiască într-o majoritate foarte mare.
În Israel se dorește modificarea legii 'statului-naţiune' pe motiv că aduce atingere comunității druzilor
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

592
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
592

1.340
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
1.340

467
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
467

3.279
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.279

64
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
64

1.764
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.764

89
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
89

144
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
144

100
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
100

71
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
71

49
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
49

30
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
30

47
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
47
















Comentează