Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Încă o LOVITURĂ de la CCR: Condamnații NU pot efectua pedeapsa acasă, așa cum se votase în Parlament

www.ccr.ro
CCR

CCR a decis că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neconstituţională, în ansamblul său. Este vorba de introducerea unui regim de detenţie la domiciliu pentru condamnările de până la un an de închisoare, inclusiv pentru cei condamnaţi pentru corupţie, excepţie făcând faptele cu violenţă.

”În ziua de 16 ianuarie 2019, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituție și al art.11 alin.(1) lit.A.a) și art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării, următoarele obiecții de neconstituționalitate:

Citește și: Mare atenție, șoferi! Care sunt tarifele rovinietei din 2019

A. Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, obiecție formulată de un număr de 60 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neconstituţională, în ansamblul său.

Citește și: RISE Project! Codrin Ștefănescu se pregăște să încaseze bani de statul-stat

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.”, anunță CCR.

Legea mai fusese declarată neconstituțională în ansamblul său, ceea ce înseamnă că procedura de modificare trebuia reluată de la zero. Majoritatea parlamentară a ignorat însă acest lucru și a modificat actul normativ.

Pe 22 noiembrie, PNL a depus la CCR sesizarea în legătură cu Legea privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Liberalii susţin că au fost nesocotite dispoziţiile constituţionale privind deciziile obligatorii ale Curţii.

Citește și: PSD: ‘Iohannis a promulgat Legea Prună a recursului compensatoriu, fără să o conteste la Curtea Constituţională şi fără să o trimită la reexaminare’

Legea a fost atacată la CCR de către PNL pe 22 noiembrie, liberalii subliniind tocmai acest lucru: faptul că majoritatea parlamentară a ignorat o decizie precedentă a CCR care declara actul normativ neconstituţional în integralitatea lui şi nu l-a respins.

„Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal este neconstituţională deoarece încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind adoptată cu nerespectarea deciziei nr. 561/2018 a Curţii Constituţionale”, se preciza în sesizarea semnată de 60 de parlamentari PNL.

Citește și: Mare atenție, șoferi! Care sunt tarifele rovinietei din 2019

Liberalii au arătat că legea încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României referitoare la „caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor CCR, fiind, în integralitatea sa, neconstituţională”.

Cea mai importantă modificare adusă actului normativ, la inițiativa PSD, prevede că și infractorii care primesc până la 5 ani de închisoare cu executare pot sta acasă, fără niciun fel de supraveghere.

De asemenea, a fost reintrodusă prevederea eliminată de Guvernul Cioloș referitoare la posibilitatea ca infractorilor să le fie scăzute câte 20 de zile de închisoare pentru fiecare lucrare științifică sau invenție.

Citește și: RISE Project! Codrin Ștefănescu se pregăște să încaseze bani de statul-stat

Cele mai importante modificări aduse legii privind executarea pedepselor:

La articolul 38 al legii a fost introdus alineatul 12:

Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate dispune executarea detenției la domiciliu fără sistem electronic de supraveghere în cazul în care persoana condamnată:

a) nu are rapoarte de abateri disciplinare;

b) are o pedeapsă care nu depășește 5 (cinci) ani.

Citește și: PSD: ‘Iohannis a promulgat Legea Prună a recursului compensatoriu, fără să o conteste la Curtea Constituţională şi fără să o trimită la reexaminare’

La articolul 96 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:

f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 20 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate.”

Inițiată de PSD, posibilitatea introducerii executării la domiciliu a pedepsei cu închisoarea a fost adoptată inițial de Parlament pe 6 iunie, dar măsura a fost contestată la CCR de Înalta Curte de Casație și Justiție și declarată parțial neconstituțională.

Citește și: Mare atenție, șoferi! Care sunt tarifele rovinietei din 2019

Ulterior, și președintele Klaus Iohannis a atacat actul normativ la Curtea Constituțională, sesizarea sa determinându-i pe judecători să respingă în integralitate legea.

PNL a depus sesizarea la CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, adoptată, pentru a doua oară, de Camera Deputaţilor, în şedinţa din data de 14 noiembrie 2018, în calitate de Cameră decizională.

Citește și: RISE Project! Codrin Ștefănescu se pregăște să încaseze bani de statul-stat

„Cu privire la motive de neconstituţionalitate ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 14 noiembrie 2018, prin care arătăm că această lege încalcă dispoziţiile art.147 alin.(4) din Constituţia României referitoare la caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale, fiind, în integralitatea sa, neconstituţională.”, arată liberalii în textul sesizării depuse la CCR.

Mai exact, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în data de 12.06.2018, a formulat o sesizare de neconstituţionalitate, iar în 06.07.2018 Preşedintele României a formulat, de asemenea, o sesizare de neconstituţionalitate asuprea legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Citește și: PSD: ‘Iohannis a promulgat Legea Prună a recursului compensatoriu, fără să o conteste la Curtea Constituţională şi fără să o trimită la reexaminare’

Cele două sesizări au fost admise de Curtea Constituţională, prima în 17 iulie, iar a doua în 30 octombrie.

Curtea Constituţională a constatat, la data de 18 septembrie 2018, că legea este neconstituţională în ansamblul său pentru motivul extrinsec de neconstituţionalitate referitor la încălcarea principiului bicameralismului în procesul de adoptare al legii.

Citește și: Mare atenție, șoferi! Care sunt tarifele rovinietei din 2019

"Legea criticată contravine principiului bicameralismului, având în vedere, în esenţă, faptul că, ignorând scopul iniţial şi obiectul de reglementare al propunerii legislative, Camera Deputaţilor - în calitate de Cameră decizională - a adoptat un număr impresionant (101) de amendamente, de natură să transforme în mod radical, prin aportul lor cantitativ şi calitativ, filosofia ce a stat la baza iniţierii demersului legislativ şi excluzând, astfel, prima Cameră - cea de reflecţie - de la procesul de legiferare, ce trebuie să reprezinte însă opera întregului Parlament", prevede decizia CCR.

În sesizarea PNL se invocă că prin reluarea procedurii legislative pe calea reexaminării legii, "Parlamentul României a nesocotit dispoziţiile art.147 alin.(4) din Constituţia României care dispune „deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii".

Citește și: RISE Project! Codrin Ștefănescu se pregăște să încaseze bani de statul-stat

"După adoptarea legii în Senatul României, procedura legislativă a continuat în Camera Deputaţilor, cameră decizională. În camera decizională, procedura legislativă s-a desfăşurat după publicarea deciziei CCR nr.561/2018 în Monitorul Oficial al României nr.922, din data de 1 noiembrie 2018, dată la care Parlamentul României trebuia să constate încetarea de drept a procedurii legislative cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal", potrivit sesizării PNL.

Liberalii au conchis că„ Parlamentul României a ignorat acea decizie a Curţii Constituţionale şi a reluat dezbaterea parlamentară, aplicând procedura reexaminării legii "pentru punerea în acord a legii cu decizia Curţii Constituţionale nr.728/2017".

Citește și: PSD: ‘Iohannis a promulgat Legea Prună a recursului compensatoriu, fără să o conteste la Curtea Constituţională şi fără să o trimită la reexaminare’

Sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost semnată de 60 de parlamentari PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.