DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Încă şase localităţi din Hunedoara au fost incluse pe lista celor în care sunt impuse restricţii

TECHTEX
masca protectie

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Hunedoara a decis sâmbătă actualizarea listei cu localităţile din judeţ unde sunt impuse restricţii precum purtarea obligatorie a măştii în spaţii deschise, interzicerea servirii în restaurante şi cafenele în interior şi închiderea cinematografelor, sălilor spectacol şi concerte. Astfel, în Brad, Boş, Uric, Galaţi, Romoşel şi Sântuhalm vor fi dispuse aceste măsuri, pentru că rata de incidenţă a cazurilor de coronavirus este de peste 3 la mia de locuitori, informează News.ro.

„Potrivit deciziei membrilor C.J.S.U. Hunedoara, anexa 3 a Hotărârii nr. 44 din 23.10.2020, care conţine lista localităţilor cu incidenţa cazurilor active la 1.000 locuitori se completează cu localităţile Brad, Boş, Uric, Galaţi, Romoşel şi Sântuhalm, pe raza cărora incidenţa cumulată a cazurilor este mai mare de 3/1.000 de locuitori”, arată un comunicat de presă.

Prin urmare, în aceste localităţi se vor aplica următoarele măsuri:

„a. Interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;

b. Se instituie obligativitatea de purtare a măştii de protecţie, în toate spaţiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani;

c. Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

d. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, a pensiunilor sau a altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;

Citește și: De ce trebuie ANULAT pelerinajul de la Sf. Dimitrie - argumentele unei asociații: scrisoare deschisă către patriarhul Daniel, Arafat, Berbeceanu, Vela și Tătaru

e. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă”.

De asemenea, conform deciziei CJSU Hunedoara, „suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Brad, cursurile desfăşurându-se online (scenariul ROŞU), pe perioada menţinerii incidenţei mai mare de 3/1.000 de locuitori”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.