Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu la un depozit de material lemnos din Finiş - pompierii au salvat utilaje şi 20 mc de lemn

incendiu

Pompierii militari beiuşeni au acţionat, în cursul nopţii de miercuri spre joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de material lemnos al unei societăţi comerciale din localitatea Finiş, reuşind să salveze construcţia şi circa 20 de metri cubi de lemn şi alte utilaje depozitate în interior, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ISU Bihor, apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana" al judeţului Bihor, în cursul nopţii de miercuri spre joi, în jurul orei 03.10, moment în care, la adresa indicată de apelant au fost mobilizate cu operativitate patru echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Beiuş, cu trei autospeciale de stingere şi cu ambulanţa SMURD a subunităţii.

Citește și: Cum s-a SCUZAT `ȘEFU`` și `BOSSU``Claudiu Manda în fața anchetatorilor DNA

În urma executării recunoaşterii, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o parte din acoperişul unei hale în care se prelucra şi depozita material lemnos, existând pericolul extinderii flăcărilor la întreaga construcţie.

Echipajele de pompieri au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ 25 de minute, reuşind să împiedice propagarea acestuia şi să salveze astfel construcţia, dar şi circa 20 de metri cubi material lemnos, un stivuitor, două tractoare şi alte bunuri care se aflau în interiorul halei, precum şi stivele de lemne din proximitatea construcţiei afectate de flăcări.

În urma producerii incendiului, au ars circa trei metri pătraţi din acoperişul halei.

Cercetările efectuate au indicat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de o centrală pe combustibil solid, supraîncălzită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.