Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu puternic în Harghita, la mai multe anexe gospodărești: Peste 50 de pompieri au intervenit

incendiu pompieri

Un incendiu puternic a izbucnit, marţi după amiază, la mai multe anexe gospodăreşti din localitatea Ciumani, pentru stingerea sa intervenind peste 50 de pompieri militari şi civili.

Potrivit Biroului de Presă al ISU Harghita, flăcările s-au extins rapid şi puneau în pericol şi locuinţele din apropiere.

Au intervenit pompieri militari de la Detaşamentul ISU Gheorgheni, precum şi serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Ciumani, Joseni, Suseni şi Lăzarea, cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, conform Agerpres.

După aproape trei ore, incendiul a fost lichidat, în limitele găsite.

"În urma acestuia, au ars patru anexe gospodăreşti (un garaj, grajduri cu şură şi un atelier), o motocicletă, o maşină de şlefuit, diverse scule electrice şi materiale de renovare din lemn, bunuri materiale evaluate la circa 200.000 lei. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 400.000 lei', a precizat sursa citată.

Biroul de Presă al ISU a mai arătat că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric şi recomandă locuitorilor să verifice periodic instalaţia electrică, să nu folosească instalaţii improvizate şi să verifice cordoanele de legătură ale aparatelor electrice, pentru a le înlocui dacă sunt uzate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.