Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incendiu violent într-un bloc de locuinţe sociale din Strasbourg: Patru sirieni, între care doi copii, au murit

incendiu pompieri

Doi adulţi şi doi copii - o familie de naţionalitate siriană - au murit într-un incendiu, în imobilul de locuinţe sociale în care locuiau, la Strasbourg, luni, potrivit parchetului, relatează AFP.

”Sunt patru victime, decedate, o familie, doi adulţi şi doi copii”, a anunţat la faţa locului un mafgistrat din cadrul parchetului.

”Am deschis o anchetă, încredinţată Siguranţei departamentale, în vederea stabilirii cauzelor incendiului”, potrivit aceleiaşi surse.

Identitatea victimelor nu a fost confirmată imediat oficial.

Mai mulţi vecini au declarat că această familie ar fi de naţionalitate siriană, iar cei doi copii ar fi avut vârsta de şapte şi opt ani, conform news.ro.

Incendiul a fost stins de către pompieri, care au sosit foarte rapid la faţa locului, potrivit unor vecini, şi au plecat, a constatat o jurnalistă AFP.

La etajul trei al acestui imobil de locuinţe sociale, situat în sudul Strasbourgului, mai multe ferestre erau înnegrite de fum.

”Am simţit fumul, care ne-a trezit. Am ieşit şi am i-am auzit pe mamă, pe tată şi pe copii ţipând”, declară AFP Anissa, o vecină de la parter, care precizează că a chemat pompierii către ora locală 5.00 (6.00, ora României).

Potrivit propriaterului social, Eurométropole Strasbourg Ophéa, care urmează să mute persoanele ale căror apartamente au fost deteriorate în incendiu, acest imobil a fost înscris într-un program de modernizare urbană şi urmează să intre în şantier.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.