Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Înregistrări LIVE cu Bob Marley, găsite şi restaurate după 40 de ani

O colecţie de înregistrări din concertele regretatului simbol al muzicii reggae Bob Marley au fost descoperite după ce au zăcut neştiute timp de peste 40 de ani în subsolul unui hotel londonez aflat în paragină.

Benzile magnetice au fost descoperite în recipiente de carton într-un hotel decrepit din Kensal Rise, în nord-vestul capitalei engleze, ale cărui încăperi modeste erau folosite de Bob Marley şi trupa sa în timpul turneelor europene susţinute la mijlocul anilor '70, informează The Guardian în ediţia de duminică, potrivit agerpres.

Citeşte şi: Proteste VIOLENTE la periferia Parisului. Un tânăr a fost VIOLAT de poliţişti - FOTO/VIDEO

Despre aceste benzi, cunoscute drept "masterurile pierdute", s-a crezut iniţial că sunt irecuperabile, în special din cauza stării avasate de deteriorare cauzată de infiltraţiile de apă din subsol. Totuşi, după mai bine de 12 luni de muncă istovitoare, folosind cele mai moderne tehnici audio, acestea au fost remasterizate de specialişti în format digital, la o calitate înaltă.

Pe ele se află înregistrări live din cadrul concertelor pe care celebrului muzician reggae le-a susţinut în Londra şi Paris între anii 1974 şi 1978, printre acestea figurând şi piesele arhicunoscute "No Woman No Cry", "Exodus", "I Shot the Sheriff" şi 'Jammin'.

Înregistrările au fost realizate la acea vreme cu ajutorului singurului studio mobil din Marea Britanie împrumutat de Bob Marley and the Wailers de la Rolling Stones.

Benzile au fost recuperate de un om de afaceri londonez, fan al lui Bob Marley, pe nume Joe Gatt, în urma apelului primit de la un prieten care a găsit "comoara" printre deşeuri.

Citeşte şi: Primul lider rus care recunoaşte: Ruşii SUNT VINOVAŢI pentru războiul din Ucraina

Dintre cele 13 benzi găsite, 10 au putut fi restaurate, două fiind goale, iar conţinutul uneia imposibil de recuperat, mai arată sursa citată.

Dacă Bob Marley nu ar fi decedat în 1981, acesta ar fi aniversat luni, 6 februarie, împlinirea vârstei de 72 de ani. Artistul a decedat la 11 mai 1981, la vârsta de 36 de ani, în urma complicaţiilor unui cancer de piele. Cu o lună înainte fusese decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicăi, ca semn de recunoaştere a inestimabilei sale contribuţii aduse culturii acestei ţări. În 1994 el a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.