Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnire de gradul zero organizată de Rusia despre situația din Siria: președintele Iranului și cel al Turciei se întâlnesc cu Vladimir Putin

Vladimir Putin

Preşedinţii Rusiei, Iranului şi Turciei se întâlnesc joi, la Soci, în sudul Rusiei, pentru a încerca relansarea reglementării conflictului sirian, într-un moment în care gruparea jihadistă Stat Islamic este încolţită, iar Statele Unite îşi pregătesc retragerea militară, informează AFP şi dpa, relatează Agerpres.

Citește și: Un pedofil care a abuzat sexual peste 300 de copii a fost condamnat la 60 de ani de închisoare

Siria, unde opt ani de conflict au făcut peste 350.000 de morţi, se află în centrul unui intens "balet diplomatic", cu o întâlnire a coaliţiei împotriva Statului Islamic la Munchen şi o conferinţă consacrată Orientului Mijlociu la Varşovia, la care participă şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.

În staţiunea de pe malul Mării Negre, Vladimir Putin şi Hassan Rohani, aliaţi ai regimului de la Damasc, şi Recep Tayyip Erdogan, care îi sprijină pe rebelii sirieni, se vor concentra, conform agendei, asupra iniţiativelor destinate realizării de progrese în cadrul dialogului intersirian.

Gazda întâlnirii, Rusia, s-a impus drept un actor-cheie în acest conflict, de la lansarea în 2015 a intervenţiei sale militare în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad, care controlează în prezent două treimi din teritoriul ţării.

Procesul de la Astana, lansat la iniţiativa Moscovei alături de Iran şi Turcia, a eclipsat, pe de altă parte, negocierile patronate de ONU, fără să reuşească o reglementare definitivă a conflictului.

Conform şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, întâlnirea la nivel înalt a celor trei preşedinţi urmează să fie în special consacrată formării unui comitet însărcinat cu elaborarea unei noi Constituţii pentru Siria în vederea unei tranziţii politice. Se aşteaptă ca agenda reuniunii să mai includă subiecte precum asistenţa umanitară şi reconstruirea zonelor distruse pentru a facilita întoarcerea refugiaţilor, precum şi măsuri de prevenire a reapariţiei grupurilor teroriste, conform dpa.

La sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, ONU şi-a recunoscut eşecul de a forma acest comitet, invocând probleme generate de schimbările propuse de Damasc pe o listă de nume. "Dar suntem pregătiţi să găsim o soluţie la această situaţie (...), vom continua să lucrăm", a asigurat ministrul rus de externe.

Acesta este al patrulea summit Rusia-Iran-Turcia din noiembrie 2017, organizat într-un moment în care luptătorii kurzi şi arabi ai Forţelor Democratice Siriene (FDS), cu sprijinul coaliţiei conduse de Washington, au lansat sâmbătă ofensiva "finală" asupra ultimului cuib jihadist din provincia Deir Ezzor din estul Siriei. Ultima întâlnire a celor trei preşedinţi a avut loc în septembrie, în Iran, şi a scos la iveală diferenţele de viziune ale participanţilor asupra viitorului provinciei siriene Idleb, din nord-vestul Siriei.

După o creştere spectaculoasă a influenţei sale în 2014 şi proclamarea unui "califat" asupra unor porţiuni întinse din Siria şi Irak, jihadiştii - care ajunseseră să controleze oraşe mari - sunt acum încolţiţi într-un sector de câţiva kilometri pătraţi. O victorie asupra Statului Islamic ar deschide calea dezangajării surpriză, anunţată de preşedintele Trump în decembrie, a aproximativ 2.000 de soldaţi americani care sprijină FDS în combaterea jihadiştilor. Niciun calendar al retragerii nu a fost însă anunţat până în acest moment de către Washington.

A fost nevoie de o altă întâlnire a preşedinţilor Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan pentru a se evita asaltul planificat al regimului sirian la Idleb, prin crearea unei zone demilitarizate turco-ruse în această enclavă extinsă, în care convieţuiesc facţiuni rebele şi care a scăpat până acum de sub controlul forţelor preşedintelui sirian.

La întâlnirea de la Soci, viitorul acestei provincii va fi discutat din nou de preşedinţii Rusiei şi Turciei, care se vor întâlni separat înaintea începerii summitului. Conform acordului ruso-turc, toţii luptătorii radicali, în special jihadiştii din gruparea Hayat Tahrir Al-Sham (HTS), dominată de fosta filială a Al-Qaeda, trebuiau să să se retragă din zonă. Dar activiştii HTS şi-au întărit, în schimb, poziţia.

"Acum (aceştia) controlează mai mult de 90% din teritoriul enclavei", a declarat Serghei Lavrov miercuri, subliniind faptul că "niciun acord nu prevede menţinerea veşnică a acestui nod terorist pe teritoriul sirian"."Vom face tot posibilul pentru a ajuta regimul sirian, forţele armate siriene să rezolve problema eliberării teritoriului lor", a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.