Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Întâlnire INCENDIARĂ la Cotroceni - Viorica Dăncilă, față în față cu Iohannis după schimbul acid de replici

Inquam Photos/ Octav Ganea
Dancila Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă vor discuta marţi, la Palatul Cotroceni, pe teme de politică externă, informează agerpres.ro

Şeful statului i-a adresat luni o scrisoare oficială premierului în care o invită la Palatul Cotroceni, la consultări, pentru clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă. 

"Stimată doamnă prim-ministru, având în vedere opiniile exprimate de Guvern în legătură cu evoluţii recente din politica externă, în temeiul dispoziţiilor art. 86 din Constituţie, vă invit pentru consultări în data de 15 mai, ora 11,00, la Palatul Cotroceni. Consultările vizează clarificarea unor aspecte ce ţin de politica externă a României, inclusiv problematica relocării Ambasadei României din Statul Israel, care constituie probleme urgente şi de importanţă deosebită", se arată în invitaţia adresată premierului de către preşedintele Klaus Iohannis.

DOCUMENT BOMBĂ înainte de întâlnirea dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă: SUA îi SOLICITĂ României să își mute ambasada la Ierusalim


Preşedintele a precizat că la această întâlnire premierul poate fi însoţit de miniştrii de resort.

În cursul serii de luni, Guvernul a anunţat, printr-un comunicat de presă, că premierul Viorica Dăncilă va participa, marţi, la Palatul Cotroceni, la consultările pe teme de politică externă, în urma invitaţiei adresate de preşedintele Klaus Iohannis. 

"Domnule preşedinte, în cadrul dialogului interinstituţional, am primit invitaţia dumneavoastră la consultări pe teme de actualitate de politică externă, respectiv recentele evoluţii din Orientul Mijlociu şi relaţiile bilaterale ale României cu Statul Israel. Pe această cale, confirm participarea", a precizat Viorica Dăncilă, potrivit comunicatului Executivului. 

Sâmbăta trecută, la Blaj, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îl va invita pe ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, pentru a-i explica poziţia adoptată de reprezentanţii României la discuţia de la nivelul Serviciului European de Acţiune Externă al UE privind mutarea reprezentanţelor diplomatice în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. 

În acest context, în cursul zilei de luni, premierul Dăncilă a declarat, referindu-se la convocarea ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, de către şeful statului, că Iohannis trebuie să sune la premier dacă vrea să meargă un ministru la Palatul Cotroceni. 

"Dacă vrea să meargă un ministru la Cotroceni, trebuie să vorbească cu primul-ministru, aşa este normal. Dânsul (n.r. - Klaus Iohannis) hotărăşte dacă trebuie să sune sau nu. Într-un guvern, ca să chemi un ministru, trebuie să vorbeşti cu primul-ministru, aceasta este regula şi această regulă trebuie respectată de toată lumea, cum şi eu respect toate regulile care ţin de preşedinte. Este opinia dumnealui dacă vrea să meargă ministrul acolo, trebuie să sune. Preşedintele trebuie să sune dacă vrea să meargă un ministru la Cotroceni, suntem totuşi un guvern, există anumite reguli care trebuie respectate de toată lumea", a declarat Viorica Dăncilă la Parlament, unde a participat la şedinţa BPN al PSD. 

Conform articolului 86 din Constituţie, la care face referire şi Klaus Iohannis în scrisoarea adresată şefei Executivului, "preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.