Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inteligenţa artificială a dominat discuţiile în primele două zile ale Târgului de Carte de la Frankfurt

tripsavvy.com
Târgul de Carte de la Frankfurt

Inteligenţa artificială a dominat discuţiile în primele două zile ale Târgului de Carte de la Frankfurt

Discuţiile despre inteligenţa artificială (AI) au ocupat un loc central în primele două zile ale Târgului de Carte de la Frankfurt, scriitorii şi editorii polemizând despre ameninţările, oportunităţile şi problemele legale pe care le ridică această tehnologie care evoluează rapid, informează DPA, conform Agerpres.

Târgul de Carte de la Frankfurt, cea mai mare manifestare de acest fel din lume, s-a deschis miercuri. Discuţiile privind modul în care industria cărţii ar trebui să reacţioneze la inteligenţa artificială au dominat până acum evenimentul.

Deschiderea târgului a fost umbrită de războiul din Gaza şi de consecinţele atacurilor grupării militante Hamas asupra Israelului.

Aşa-numitele modele generative de inteligenţă artificială, cum ar fi ChatGPT şi Bard - care produc texte, imagini sau videoclipuri în câteva secunde şi pot fi antrenate să imite stilul unui anumit scriitor - au ridicat semne de întrebare pentru multe industrii, dar au îngrijorat în special scriitorii.

Problemele legate de drepturile de autor sunt în particular spinoase, purtându-se dezbateri intense atât cu privire la cine este proprietarul scrierilor produse de AI, cât şi dacă este corect să fie antrenaţi algoritmii pe lucrări publicate de scriitori.

De asemenea, rămân întrebări cu privire la faptul dacă inteligenţa artificială chiar poate să scrie ficţiune care merită citită.

"Există încă mult scepticism, deoarece rezultatele nu sunt deosebit de bune încă", a declarat scriitoarea Jenifer Becker în cadrul uneia dintre aceste discuţii.

"Nu văd încă punctul în care să predăm scrisul în mod complet autonom unei inteligenţe artificiale. Nicio carte interesantă nu va ieşi încă din asta", a argumentat ea.

"Există programe care pot genera romane complete, însă rezultatele de până acum au fost plictisitoare şi pline de clişee", a adăugat scriitoarea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.