Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Investigația care evaluează boala arterială periferică

Radu Pop
Sanador

Boala arterială periferică este una dintre bolile cardiovasculare cele mai răspândite, care afectează milioane de oameni. Boala apare la membrele inferioare și, netratată, poate produce complicații grave. Există însă investigații care ajută la descoperirea și evaluarea acesteia, permițând medicilor să intervină la timp cu un tratament avansat.

Boala arterială periferică este strâns legată de ateromatoza membrelor inferioare. Pe măsură ce depunerile de colesterol și calciu se acumulează pe pereții arteriali, vasul de sânge se îngustează, ceea ce îngreunează circulația sângelui. Când îngustarea atinge un punct critic, țesuturile irigate nu mai primesc destul sânge, ceea ce poate duce chiar la necroză, situație în care este necesară amputația. Boala arterială periferică provoacă simptome și semne supărătoare, precum crampe sau dureri la nivelul picioarelor, paloarea pielii din zona afectată sau senzația de „picioare reci”. Totuși, în majoritatea cazurilor, este asimptomatică.

Evaluarea vaselor de sânge se realizează printr-o investigație minim invazivă, numită arteriografie periferică. Aceasta este o procedură de cardiologie intervențională care permite medicilor să evalueze fluxul sanguin și să descopere eventualele obstrucții sau anomalii la nivelul arterelor. Arteriografia membrelor inferioare este realizată prin introducerea unui cateter, un tub subțire și flexibil, în artera femurală și ghidarea acestuia către zona afectată. Prin cateter este injectată o substanță de contrast, care are rolul de a evidenția vasele de sânge în timpul expunerii la raze X. Imaginile astfel obținute oferă informații detaliate despre fluxul sanguin din zona respectivă.

Arteriografia periferică este utilă atât pentru diagnosticare, cât și pentru monitorizarea după tratament. Astfel, se pot evalua rezultatele terapiei și se pot descoperi eventuale recidive.

La Spitalul Clinic SANADOR, arteriografia periferică este realizată în Laboratorul de Cateterism, care este dotat cu două angiografe de ultimă generație Philips Azurion 7, pe care medicii le folosesc cu succes și pentru alte proceduri diagnostice și terapeutice de cardiologie intervențională. Angiografele performante permit realizarea unor proceduri intervenționale sigure și eficace, cu expunere minimă a pacientului la radiații. Sistemul de ventilație cu presiune pozitivă din dotarea laboratorului asigură efectuarea în deplină siguranță a procedurilor, pacienții fiind astfel feriți de riscul unei contaminări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.