Premium
În REVISTA PRESEI de astăzi, STIRIPESURSE.RO vă propune o analiză a jurnalistului Ion Cristoiu prin care arată care este principala cauză a ”dezastrului Guvernării PSD”.
Evenimentul Zilei:
(...) Din ianuarie 2017, PSD a schimbat două guverne. Prin căderile guvernelor Grindeanu și Tudose, practic în fruntea ministerelor o persoană a stat doar șase luni. Asta în condițiile în care persoana respectivă n-a fost remaniată între două schimbări de guvern. În guvernul Grindeanu, de exemplu, pînă la schimbarea de guvern din 29 iunie 2017, patru miniștri au stat în fruntea departamentelor doar o lună. Guvernul Tudose a fost instalat pe 29 iunie 2017. După patru luni, trei miniștri pleacă din funcție. Din punctul de vedere al administrării unui domeniu, un ministru nici n-apuca să știe măcar unde e toaleta, că și trebuia să plece. Evident, pentru aparat, el era deja plecat din clipa cînd se ivea criza guvernamentală. Chiar și miniștrii – puțini – care au supraviețuit căderilor de guvern, au trecut prin perioada de balamuc tipică într-o birocrație iminentei schimbări de guvern. Cînd să pună mîna ministrul pe pîrghiile conduceri ministerului? Cînd să poată aplica un program pe termen lung?
Duminică seara, Liviu Dragnea a reluat o observațile mai veche a domnie sale despre lipsa de autoritate a minștrilor asupra aparatului din subordine:
„Sunt unii miniștri care un pot să treacă de robia în care i-au dus unii funcționari. Sunt unele ministere în care pînă să semneze un ministru trebuiau să semneze 12 funcționari. Un Guvern nu merge așa.”
Fără să vrea, Liviu Dragnea a denunțat efectele propriei politici de instabilitate guvernamentală. Cînd și cum să capete un ministru autoritate dacă nu trece nici măcar o lună de la numirea în funcție și deja se discută despre plecarea lui? Cînd și cum să aibă ministrul o putere reală cînd aparatul știe că Șeful e trecător în timp ce el, aparatul, e etern? Instabilitatea guvernamentală, realitate tipică guvernării PSD după alegeri, ne avertizează asupra unei realități:
Deși au trecut aproape doi ani de la alegeri, PSD, beneficiar al celei mai mari majorități parlamentare și locale, n-are puterea reală în România.
Dacă o ține așa, cu permanenta remaniere, mai mult ca sigur nu va deține puterea reală pînă la alegerile din 2020 sau mai precis pînă la cele prezidențiale din 2019.(Mai multe detalii AICI)
Adevărul:
Uniunea Europeană a intrat într-o zodie a rigidităţii, verticalităţii absolute şi a stricteţii doctrinare în ceea ce priveşte principiile şi valorile europene. O face fără preget, vocal, vizibil, cât se poate de virulent, în primul rând în raport cu acţiunile externe ale terţilor.
Critici faţă de nerespectarea principiilor: America lui Trump şi statele membre
Aşa au apărut critici la adresa preşedintelui american Donald Trump, după ruperea procesului de negociere a Acordului de Liber Schimb pentru Comerţ şi Investiţii Transatlantic – TTIP. Aşa a fost criticată retragerea SUA din acordul vizând încălzirea climatică, pentru limitarea emisiilor de bioxid de carbon. La fel a fost criticată ieşirea Washingtonului sub Trump din Acordul Nuclear cu Iranul.
Şi mai vocală a fost reacţia la introducerea unilaterală de taxe şi impozite pe oţel şi autoturisme. O vizită a lui Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, la Washington a readus relaţia transatlantică la nivele funcţionale şi a relansat negocierile care să evite taxe noi din partea americană. Donald Trump a propus un acord complet de liber schimb, fără bariere sau taze, între cele două maluri ale Atlanticului, ofertă fără răspuns din partea europeană, pentru moment.
Cele mai dure poziţii au fost luate la nivelul statelor membre. Nu, nu la adresa Germaniei, pentru menţinerea North Stream 2, împotriva voinţei a 13 state membre. Germania consideră că e vorba despre un proiect al unor firme private. SUA pregăteşte sancţiuni pentru toţi cei implicaţi. Dar vizate sunt cu precădere statele care nu respectă Acordul de Aderare (deci angajamente proprii luate, în formatul ratificat şi validat prin referendum naţional, cel mai adesea, potrivit procedurilor naţionale), dar şi la nivelul Tratatelor, devenite subiecte de drept intern în statele membre. Iar aici nu există rabat.
De altfel, Comisia Europeană este, prin actele fondatoare, gardianul tratatelor, deci e pe deplin îndrituită să verifice cum sunt respectate angajamentele privind independenţa justiţiei, statul de drept, combaterea corupţiei, cu precădere, dar şi acţiunile în materie de refugiaţi şi migranţi la nivelul statelor membre. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
De-a lungul Europei, un timid sentiment de ruşine se dezvoltă în ceea ce priveşte moralitatea vânzărilor de arme Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite, în timp ce intervenţia militară a celor două în Yemen, lansată în 2015, se prelungeşte. Ïntre timp se înmulţesc şi acuzaţiile de crime de război, relatează Le Monde.
Firmele europene au exportat armament către Riyadh, între 2001 şi 2015, în valoare de 57 de miliarde de euro, făcându-l al doilea importator mondial, potrivit Institutul Internaţional de Cercetări asupra Păcii cu sediul la Stockholm. De fapt, aproape 60% din armamentul saudit a provenit în această perioadă din Europa. Iar unele state au continuat şi continuă aceste vânzări, precum Marea Britanie, Franţa, Germania ori Spania, relatează Le Monde.
Publicaţia Der Spiegel dezvăluia pe 19 septembre, că guvernul german a autorizat exportul unor sisteme militare pentru Arabia Saudită şi a unor rachete pentru Emiratele Arabe Unite. Opoziţia a protestat spunând că nu aprobă exportul de material militar către ţări implicate în războiul din Yemen.
Dezvăluirile Der Spigel pun în lumină distanţa dintre poziţia oficială a guvernului german, care pretinde să controleze exporturile de armament şi realitatea – că Germania este în prezent al cincilea exportator de arme din lume, după Franţa, China, Rusia şi Statele Unite.
În Spania, guvernul socialist a lui Pedro Sanchez anunţa la începutul lui septembrie anularea vânzării a 400 de bombe către Arabia Saudită, pentru a evita astfel ca ele să fie folosite în războiul din Yemen. Un contract a fost semnat în 2015 de precedentul guvern conservator. O investiţie de 1,8 miliarde de euro şi 6.000 de slujbe create într-o regiune spaniolă în care şomajul lovise 27% din populaţia activă. Au urmat protestele muncitorilor iar socialiştii şi-au exprimat îngrijorarea odată cu apropierea alegerilor. Pe 13 septembrie executivul anunţa că va onora comanda.
Pentru Paris, Arabia Saudită nu este un client ci un aliat. Preşedintele Emmanuel Macron este de părere că toate contractele semnate până acum trebuiesc respectate. "Vânzările de muniţie ce ar putea fi utilizată în Yemen continuă cu o supraveghere întărită", după cum susţin serviciile specializate. (Mai multe detalii AICI)
