Ionel Arsene, iritat că PNL a cerut anularea alegerilor: 'Lichelele își arată caracterul infect. Cozmanciuc - păcălici exilat, Țapu - infractor'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 02-10-2020

Actualizat: 02-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Vestea.net

Liderul CJ Neamț, Ionel Arsene (PSD), a aruncat cuvinte grele la adresa liberalilor din județ, după ce aceștia au cerut anularea alegerilor și BEC le-a respins cererea.

„Alegerile au trecut, dar frustrările unora din PNL încă se mai fac resimțite. După ce au purtat prin județ "cu uratul" aproape tot Guvernul în perioada campaniei electorale, sperând să îi păcălească pe nemțeni, după ce au făcut cea mai mizerabilă campanie bazată doar pe minciuni și atacuri la persoană, lichelele care conduc PNL-ul la Neamț își arată caracterul infect și după terminarea confruntării politice. Deși candidatul lor la președinția Consiliului Județean a pierdut rușinos la o diferență mai mare decât toate voturile însumate de cei doi candidați PNL la primăriile municipiilor din județ, deși prefectul lor și-a permis să încalce legea făcând campanie electorală liberalilor, iar instituțiile conduse chiar de ei au organizat alegerile, iată că leprele galbene au considerat că trebuie să ceară BEC anularea alegerilor.

Lipsiți de orice formă de asumare și de onoare, aceste lichele care în peste 10 luni de când guvernează nu au ajutat cu nimic județul nostru, contestă votul democratic al nemțenilor. Mugurel Cozmanciuc, acest pacalici exilat la Neamț, și Eugen Țapu, un infractor care face obiectul unor cercetări penale pentru delapidare de fonduri europene, sunt o rușine pentru organizatia PNL Neamț și pentru mediul politic autohton! Niște emanații toxice ale unei găști ce a acaparat PNL-ul la Neamț. Astăzi, Biroul Electoral Central a respins cererea acestor lepre care nu sunt capabile să își accepte cu demnitate înfrângerea. RUȘINE pentru comportamentul josnic pe care îl aveți! Asumați-vă eșecul! Nemțenii nu vă vor!

PS. Mugurel, și de ZECE ori dacă am candida, de fiecare dată te-aș bate ca pe nuc!”, a scris Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook.

Voturile nule, motiv de scandal

PNL Neamţ a depus, miercuri, o sesizare la BEC prin care semnalează posibila fraudare a alegerilor în judeţul Neamţ şi a cerut anularea alegerilor pentru CJ Neamţ şi preşedintele CJ Neamţ şi reluarea scrutinului în maximum două săptămâni.

Aproape 20.000 de voturi pentru Consiliul Judeţean Neamţ au fost declarate nule de membrii comisiilor secţiilor de votare din judeţ, ceea ce înseamnă aproape 10% din totalul celor 210.472 de voturi exprimate.

Şi pentru funcţia de preşedinte al CJ Neamţ au fost declarate nule 14.893 de voturi, dintre cele 201.472 exprimate, ceea ce înseamnă aproape 7,5%.

La votul politic pentru CJ Neamţ, Alianţa pentru Modernizarea Neamţului 2020 PSD ALDE PPU a fost votată de 65.179 de persoane, iar PNL - de 57.449 de alegători. Pe poziţia a treia se situează Alianţa USR PLUS cu 19.564 voturi. Urmează PMP cu 17.180 de voturi, Pro România cu 16.395 de voturi, Alianţa pentru Unitatea Românilor cu 4.354 de voturi şi Partidul Împreună pentru Moldova cu 2.129 de voturi.

Pentru preşedintele CJ Neamţ, social-democratul Ionel Arsene a fost votat de 77.208 persoane, liberalul Mugur Cozmanciuc a obţinut 62.701 voturi, Florin Zaharia (USR PLUS) are 18.430 voturi, Bogdan Gavrilescu (PMP) a întrunit 12.204 voturi, Emilia Arcan (Pro România) - 11.111 voturi şi Gavril Dumitrina (AUR) - 4.777 de voturi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri