DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ionuţ Radu: 'Unde n-au ajuns picioarele a ajuns inima. Suntem mândri că suntem români. Şi acum am pielea de găină, dacă am plâns la final…'

romania tineret Ionuț Radu

Portarul naţionalei under 21, Ionuţ Radu, a declarat că a plâns la finalul partidei de la Cesena şi că este convins că el şi colegii săi vor ajunge foarte departe. El le-a mulţumit fanilor pentru că i-au “împins de la spate” pe tricolori.

“Sunteţi un popor extraordinar, ne-aţi făcut mândri că suntem români, nu ne-am fi aşteptat la o atmosferă atât de entuziastă. Ne-aţi împins de la spate şi unde n-au ajuns picioarele a ajuns inima. Noi am jucat cu inima în seara asta şi asta s-a văzut la sfârşit. Am vorbit la început cu băieţii că avem o ţară întreagă care ne susţine şi suntem foarte mândri că v-am făcut fericiţi şi că v-am refăcut să vă uitaţi la meciurile naţionalei. Echipa asta o să ajungă foarte departe. Să nu mă credeţi nebun când o spun, dar o să ajungem foarte departe”, a spus Radu la FRF TV.

Citește și: Primăria Capitalei ‘taie în carne vie’! Educația rămâne fără bani

Ionuţ Radu a menţionat că a fost cel mai important meci din cariera jucătorilor din naţională. “Mie nu mi-e frică să merg cu ei la război pentru că ştiu că dau totul pentru mine şi eu dau totul pentru ei. Şi acum am pielea de găină, dacă am plâns la final… Este o victorie istorică, am dat totul, am fost foarte motivaţi. Suntem mândri că suntem români. Ăsta e cel mai important lucru, toată lumea are un unic obiectiv, Dumnezeu lucrează pentru noi. Am primit o grămadă de mesaje din ţări de care nici măcar nu am auzit, spun că le-am readus speranţa. Trăim un moment al vieţii noastre fantastic şi sper să nu se termine”.

Reprezentativa under 21 a României a învins, vineri, la Cesena, cu scorul de 4-2 (0-0), selecţionata Angliei, în etapa a doua a grupei C de la Campionatul European de tineret. Tricolorii au învins şi în prima etapă, scor 4-1 cu Croaţia, astfel că sunt pe primul loc în clasament, cu şase puncte.

Citește și: Radu Banciu intervine în războiul dintre Marian Oprișan și ANI: ‘Nici în pânzele albe nu o să îți justifici averea’

Au marcat: Gray ’79, Abraham ‘87 / Puşcaş ’76 (penalti), Ianis Hagi ’85, Coman ’89, ‘90+3

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.