Premierul Victor Ponta anunţă en-fanfarre că salariile medicilor se vor mări în mai multe etape până la dublare în anul 2017. Ceea ce nu spune premierul şi ministrul său politic e că în curând vom asista la măriri substanţiale de taxe pentru contribuabili.
Iresponsabilitatea rezultă din declaraţia ministrului Sănătăţii care susţine că anul acesta ar fi bani pentru cei 25% din economiile care s-au făcut prin introducerea cardului de sănătate.Care card? Păi nu a tot fost amânată introducerea lui şi nici acum nu se ştie clar de când e el obligatoriu? Prin urmare MINCIUNA stă la temelia acestei noi reforme. De unde bani... totuşi? De la investiţii!
Vor urma avalanşe de solicitări. Deja cadrele didactice solicită majorarea substanţială a veniturilor salariale şi în curând vor urma şi alte şi alte categorii de bugetari.
Unde se va ajunge? La o grevă fiscală din partea celor care şi-au riscat viaţa lor şi a familiilor lor pentru a deschide o afacere?
Se va intra iar într-o bulă electorală nebună şi în va fi doar o chestiune de timp până mămăliga va exploda.
NU spune nimeni că medicii nu trebuie să aibă venituri mai mari. Ar trebui să le aibă de 10 ori mai mare. Nici o problemă, numai că trebuie să spui clar de unde se iau banii, cat ajung, pentru câţi medici şi care sunt măsurile complementare pentru o reformă reală.
PROSTIA cât casa rezidă şi din modul de comunicare a măsurii măririlor salariale. Ea a fost pusă la pachet cu legalizarea şpăgii.
Furtul devine astfel politică de stat şi uite cum premierul nu se dezminte: a început mandatul printr-un furt intelectual dovedit şi îl încheie prin legalizarea furtului.
PS: Apropo... nu s-a lăudat Guvernul Ponta că se va înfiinţa Agenţia pentru valorificarea bunurilor confiscate de stat ca urmare a unor decizii definitve ale instanţelor?