Mijlocaşul columbian James Rodriguez (Everton) a părăsit gruparea din Premier League şi va evolua pentru Al Rayyan (Qatar), echipă antrenată de fostul internaţional francez Laurent Blanc, a anunţat clubul englez, scrie AFP, citat de agerpres.
Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, a sosit în septembrie 2020 de la Real Madrid la Everton pentru a juca din nou sub ''bagheta'' italianului Carlo Ancelotti care îl îndrumase în capitala Spaniei, însă actualul antrenor, Rafa Benitez nu a mai contat pe el.
Rodriguez nu a jucat însă regulat iar în plus s-a şi accidentat de două ori la coapsă destul de grav, astfel încât sezonul trecut a evoluat în 26 de partide în toate competiţiile, marcând 6 goluri şi oferind 9 pase decisive. În august, el a fost diagnosticat cu coronavirus.
Fotbalistul sud-american, în vârstă de 30 ani, încasa un salariu săptămânal de 200.000 de lire sterline, iar un transfer la un alt club reprezintă o economie semnificativă pentru Everton.
Ultima apariţie a lui James Rodrigurez în tricoul lui Everton a avut loc pe 16 mai, în meciul pierdut în faţa formaţiei Sheffield United (0-1).
James Rodriguez a părăsit echipa Everton și va evolua pentru Al Rayyan, din Qatar
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

403
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
403

63
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
63

18
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
18

46
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
46

27
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
27

34
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
34

25
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
25

22
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
22

41
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
41

50
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
50

10
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
10

20
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
20

63
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
63
















Comentează