Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Johnny Depp, recompensat cu trofeul onorific al EnergaCamerimage Film Festival

Johnny Deep

Johnny Depp, actor cu o „sensibilitate unică”, va fi recompensat cu trofeul onorific al celei de-a 28-a ediţii a EnergaCamerimage Film Festival, care va avea loc între 14 şi 21 noiembrie, în oraşul polonez Toruń, potrivit news.ro.

Citește și: DOSAR BREAKING - Cum era să RATEZE DNA flagrantul PREMIERĂ în cazul polițistului care ar fi cerut 1,1 milioane de euro ȘPAGĂ în plină stare de urgență

Depp nu va putea fi prezent la festivalul internaţional dedicat artei cinematografice şi directorilor de imagine, însă va participa de la distanţă, prin videoconferinţă, la ceremonia de acordare a premiului.

În festival va fi prezentat şi filmul „Minamata”, în care el interpretează rolul principal. Proiecţia lungmetrajului regizat de Andrew Levitas, al cărui director de imagine este Benoît Delhomme, va avea loc pe 21 noiembrie, după gala de închidere a evenimentului.

Filmul spune povestea fotografului de război W. Eugene Smith, care a luptat pentru a expune neglijenţa unei corporaţii ce a deversat substanţe chimice toxice într-un râu din apropierea oraşului japonez Minamata.

Despre interpretarea lui Depp, festivalul a transmis: „Pur şi simplu dispare în personaj, ducându-l pe faimosul fotograf în seria de interpretări fascinante care au captat atenţia publicului din întreaga lume”.

Citește și: DNA despre SPECULA generată de pandemie - 'A fost creat cadrul propice apariției 'indispensabilului traficant de influență''

De la rolul-revelaţie din „Edward Scissorhands” la cel din franciza „Fantastic Beasts”, el „şi-a câştigat reputaţia de adevărat actor cameleon, capabil să gestioneze tot ce scenariştii, regizorii, designerii de costume, machiorii şi alţii îi oferă”, au mai spus organizatorii.

Johnny Depp este cunoscut pentru rolurile din filme ca „What's Eating Gilbert Grape”, „Arizona Dream”, „Fear and Loathing in Las Vegas”, unde a fost jurnalistul Hunter S. Thompson, din seria filmelor „Pirates of the Caribbean”, din drama „Finding Neverland”, din „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street”, „Don Juan de Marco”, „Public Enemies”, „Ed Wood” şi „Black Mass”.

În prezent, actorul în vârstă de 57 de ani se pregăteşte să filmeze pentru „Fantastic Beasts and Where to Find Them 3”, care este programat să fie lansat în 2021.

Citește și: DOSAR Mario Iorgulescu către medic - 'Mă simt BINE și vreau să mă întorc SĂ CONDUC mașina și să merg SĂ DANSEZ cu prietena mea'

Johnny Depp a fost de trei ori nominalizat la Oscar - pentru rolurile principale din „Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl” (2003), „Finding Neverland” (2004) şi „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street” (2007).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.