Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Judecătorii au DECIS: Canibalul de la Sfântu Gheorghe, arestat preventiv

gratii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Gerebeneş Oliver, în vârstă de 16 ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, au informat miercuri, printr-un comunicat, reprezentanţii Biroului de presă al instituţiei. 

Potrivit sursei menţionate, minorul este suspectat că ar fi ucis un tânăr în vârstă de 21 de ani, iar ulterior i-ar fi mutilat trupul

''Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că în data de 22 noiembrie a.c, inculpatul împreună cu persoana vătămată în vârstă de 21 de ani, au consumat o cantitate foarte mare de băuturi alcoolice şi substanţe volatile (prenadez), iar pe fondul unor agresiuni reciproce, inculpatul a lovit persoana vătămată cu două pietre în zona capului, aceasta decedând ca urmare a repetatelor lovituri puternice şi ulterior, inculpatul a mutilat corpul persoanei vătămate decedate folosindu-se de un ciob de sticlă'', se arată în comunicatul de presă.

Citeşte şi: Parchetul General, prima reacţie după avertismentul Departamentului de stat american: 'Pot înţelege îngrijorarea...'

La propunerea procurorilor, Tribunalul Covasna a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, iar cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis crima. 

Actele de urmărire penală s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna - Serviciul de Investigaţii Criminale. 

Procurorul Adrian Baciu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că inculpatul şi-a recunoscut faptele, afirmând că nu are niciun fel de remuşcări. Potrivit acestuia, ancheta a mai relevat, printre altele, şi faptul că minorul ar fi consumat părţi din corpul victimei. 

Baciu a precizat că tânărul ar fi fost internat în urmă cu câţiva ani la Psihiatrie, pentru dezintoxicare, iar în ultima perioadă a fost văzut în mod frecvent în anturajul unor persoane fără adăpost, care trăiesc sub un pod dezafectat peste Râul Olt, aflat la intrarea în municipiul Sfântu Gheorghe, loc unde s-a şi petrecut crima. 

Victima era din localitatea Hetea şi vagabonda prin Sfântu Gheorghe, a mai precizat procurorul Adrian Baciu.

Citeşte şi: Procurorul general, afirmaţii NEAŞTEPTATE: 'Nu există un stat paralel, poate unii sunt paraleli cu ordinea de drept' .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.