Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Judecătorii din cadrul Tribunalului Hunedoara vor suspenda de vineri protestul început după votarea legii privitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor

judecator justitie

Judecătorii din cadrul Tribunalului Hunedoara vor suspenda de vineri protestul început după votarea legii privitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor, şedinţele de judecată urmând să se desfăşoare conform planificărilor iniţiale, aprobate de Colegiul de Conducere, a informat joi Biroul de presă al instituţiei, potrivit Agerpres.

Suspendarea protestului se va face 'până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare, a Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, adoptată prin vot final în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 28.01.2020', se arată într-un comunicat al Tribunalului Hunedoara.

Adunarea Generală a Judecătorilor a decis însă menţinerea formei de protest prin care judecătorii nu vor participa la constituirea birourilor electorale.

Citește și: Cristian Tudor Popescu a explodat la adresa lui Moise Guran: Capacitate intelectuală scăzută

De asemenea, se va reveni la programul de relaţii cu publicul la Registratură şi Arhivă, precum şi la Arhiva Falimente, conform programelor afişate.

Potrivit comunicatului citat, au fost convocate şi Adunări Generale ale Judecătorilor de la toate judecătoriile din circumscripţia Tribunalului Hunedoara iar acestea au hotărât suspendarea formelor de protest şi reluarea activităţii începând de luni, 10 februarie.

În perioada protestului a fost amânată judecarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu excepţia celor considerate urgente, enumerate în anexa disponibilă pe site-ul instanţei, portal.just.ro, şi afişată la sediul instanţei, se mai spune în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.